Iaşi: Nouă persoane rănite într-o altercaţie petrecută într-un club (Video)

Nouă persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unei altercaţii care a avut loc într-un club din municipiul Iaşi.

247 afișări
Imaginea articolului Iaşi: Nouă persoane rănite într-o altercaţie petrecută într-un club (Video)

Iaşi: Nouă persoane rănite într-o altercaţie petrecută într-un club

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, subinspectorul Virginia Pralea, scandalul a avut loc în jurul orei 02.00 în clubul Hypnotic din Iaşi, Poliţia fiind anunţată despre conflict prin 112.

"Poliţiştii au ajuns rapid la faţa locului, dar persoanele implicate părăsiseră locul faptei. În urma conflictului, mai multe victime au ajuns la spital, una dintre acestea declarând că asupra ei s-a tras cu o armă neletală. De asemenea, în club au fost provocate distrugeri", a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, subinspectorul Virginia Pralea.

În acest caz se fac cercetări pentru infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri, vătămare corporală gravă, lovire, distrugere şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Şeful Unităţii Primire Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţe din Iaşi, medicul Tudor Ciuhodaru, a declarat pentru MEDIAFAX că în total nouă persoane implicate în incident au ajuns la spitalul ieşean. Între acestea se află şi un agent de pază în vârstă de 30 de ani, care este în starea cea mai gravă, el rămânând fără un ochi în urma incidentului.

Ceilalţi răniţi, care au vârste cuprinse între 21 şi 40 de ani, sunt în afara oricărui pericol, o parte dintre ei fiind transferaţi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi pentru investigaţii suplimentare.

Incidentul a fost provocat de membrii a două grupări interlope rivale

Potrivit şefului Poliţiei Judeţene Iaşi, comisarul-şef Liviu Zanfirescu, primele cercetări arată că scandalul a izbucnit pe fondul unor tensiuni mai vechi între gruparea lui Cătălin Băcăuanu şi a fraţilor Corduneanu, aceştia fiind implicaţi într-un conflict similar şi în luna ianuarie, într-un alt local din Iaşi.

"E o problemă mai veche între cele două grupări. Au mai fost implicaţi într-un alt scandal, petrecut în clubul Skin, în care s-au folosit focuri de armă. Poliţia şi-a făcut atunci datoria. A făcut arestări, dar mai departe nu mai este problema noastră că respectivii au fost eliberaţi", a afirmat comisarul-şef Liviu Zanfirescu.

El a spus că o echipă formată din doi procurori şi mai mulţi poliţişti lucrează la această anchetă, mai multe persoane fiind audiate.

Video Stirileprotv.ro

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că scandalul petrecut în clubul Hypnotic a durat câteva minute, iar în timpul răfuielii au fost folosite bâte şi au fost trase mai multe focuri de armă.

Aceleaşi surse au afirmat că primul care a ajuns în local ar fi fost Cătălin Băcăuanu, alături de câţiva prieteni, după care au sosit şi cei doi fraţi Corduneanu, iar în scurt timp a început scandalul.

Membrii clanului Corduneanu au fost cercetaţi în ultimii ani pentru jafuri, şantaj şi vandalism, fiind reţinuţi de Poliţie în câteva rânduri, apoi eliberaţi de către magistraţi

În anul 1998, membrii grupării au intrat şi în atenţia autorităţilor franceze, pentru comiterea unor spargeri şi furturi de maşini. Totodată, doi dintre membrii grupării au fost audiaţi pentru o crimă produsă pe teritoriul Germaniei.

Fostul şef al Poliţiei Judeţene Iaşi, comisarul Ştefan Alexa, a recunoscut, în urmă cu câţiva ani, că fraţii Corduneanu ar fi beneficiat de protecţia unor poliţişti ieşeni, ei scăpând de arestare cu sprijinul unor lucrători din cadrul Poliţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici