ICCJ: Modificările propuse pentru noile coduri să fie făcute înaintea intrării în vigoare a acestora

Modificările şi completările propuse de ICCJ şi de celelalte instituţii implicate în aplicarea noilor coduri penal şi de procedură penală trebuie realizate înainte de data stabilită pentru intrarea în vigoare a acestor acte normative, a declarat joi preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu.

509 afișări
Imaginea articolului ICCJ: Modificările propuse pentru noile coduri să fie făcute înaintea intrării în vigoare a acestora

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătoarea Livia Stanciu, susţine, într-o declaraţie de presă transmisă joi, necesitatea modificării şi completării noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală înainte de intrarea în vigoare a acestor acte normative.

Livia Stanciu arată că, începând din 15 octombrie 2013, în repetate rânduri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Ministerului Justiţiei propuneri pentru modificarea şi completarea noilor coduri penal şi de procedură penală, în scopul evitării disfuncţionalităţilor în activitatea instanţelor judecătoreşti la momentul intrării în vigoare a acestora.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a propus, în principal, majorarea limitelor speciale ale pedepsei în cazul unora dintre infracţiunile contra patrimoniului care au produs consecinţe deosebit de grave, modificarea dispoziţiilor noului Cod de procedură penală care au drept efect crearea unor situaţii suplimentare de incompatibilitate, stabilirea compunerii completului care soluţionează contestaţia împotriva încheierilor prin care instanţa dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecăţii, alături de clarificarea unor dispoziţii legale în scopul asigurării unei practici unitare.

"Modificările şi completările dispoziţiilor noului Cod penal şi ale noului Cod de procedură penală propuse de instanţa supremă, precum şi modificările şi completările propuse de instituţiile implicate în punerea în aplicare a noilor coduri, trebuie să se realizeze înainte de data stabilită pentru intrarea în vigoare a acestor acte normative", susţine preşedintele ICCJ.

Premierul Victor Ponta a anunţat joi că i-a solicitat ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să meargă la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi să discute despre eventuale modificări la Codul penal, amintind însă că documentul a fost aprobat de Guvernul Boc şi promulgat de preşedintele Băsescu.

Guvernul a prezentat o scrisoare pe care preşedintele Băsescu i-a transmis-o, joi, premierului Ponta, în care solicită adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind noul Cod penal şi Codul de procedură penală, dar şi răspunsul în care Ponta aminteşte că cele două coduri au fost iniţiate de Guvernul Boc

Preşedintele atenţionează că, fără o ordonanţă de urgenţă, există un risc semnificativ ca probaţiunea în cauzele penale să devină extrem de dificilă, iar premierul îi cere să îşi asume răspunderea pentru că a promulgat cele două coduri.

În scrisoarea transmisă joi de preşedintele Traian Băsescu, dar prezentată public de Guvern, şeful statului arată că se vede nevoit să solicite adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, având în vedere că Guvernul nu a adoptat un astfel de act în şedinţa de miercuri, prima în care putea adopta astfel de ordonanţe şi ultima înainte de intrarea în vigoare a noilor coduri.

Preşedintele arată că este nevoie de o ordonanţă care să modifice dispoziţiile din Codul de procedură penală privind procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică.

Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri că noul Cod penal şi Codul de procedură penală intră în vigoare la 1 februarie şi i-a cerut ministrului Justiţiei să spună " pe parcurs" dacă este nevoie de vreo intervenţie a Executivului.

"Sâmbătă ( 1 februarie-n.r.), intră în vigoare noul Cod penal, adoptat acum patru ani, şi Codul de procedură penală. Sper să nu fim în situaţia penibilă în care cei care l-au adoptat, fostul prim-ministru Boc şi fostul ministru al Justiţiei, domnul Predoiu, să zică că e rău sau că sunt rele codurile, că ei le-au adoptat. Acum, dacă au descoperit azi că nu sunt bune, e cam târziu. Eu, sincer, cred că sistemul de justiţie este pregătit, că sunt coduri moderne şi orice fel de probleme în aplicare la început...Aşa a fost şi la Procedura Civilă şi a mers. Şi atunci s-a spus că trebuie să le amânăm, că se prăbuşeşte ţara, nu s-a prăbuşit, dimpotrivă. Cred că au avut un efect pozitiv", a spus Ponta.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, i-a spus că au fost foarte multe proiecte de pregătire cu Institutul Naţional al Magistraturii şi Consiliului Superior al Magistraturii, iar în ultimii doi ani a fost un efort foarte mare pentru implementarea a patru coduri. El a adăugat că sunt lucruri care vin de foarte mult timp în urmă şi că dispoziţiile Codului penal nu presupun o infrastructură în plus, ca la celelalte două coduri, ci doar o "rearanjare a resurselor" în cadrul sistemului.

După ce a ascultat explicaţiile ministrului Justiţiei, premierul a reiterat faptul că cele două coduri vor intra în vigoare.

"Oricum, intră în vigoare, e trecut şi în MCV ca obiectiv, intrarea în vigoare la 1 februarie, şi dacă apar probleme pe parcurs, doar la iniţiativa CSM, a Înaltei Curţi, a Parchetului General, veniţi şi spuneţi de ce este nevoie, dar important e că nu mai amânăm, că nu mai putem să amânăm, după patru ani ar fi total neserios”, i-a spus Ponta ministrului Justiţiei.

Ministrul Robert Cazanciuc anunţa, în 22 ianuarie, că instituţia pe care o conduce pregăteşte un pachet de acte normative ce au rolul de a sprijini sistemul judiciar pentru intrarea în vigoare, la 1 februarie, a noilor coduri penal şi de procedură penală, lucru care însă nu s-a întâmplat până joi.

Ministrul Justiţiei arăta că pachetul de acte normative are rolul de a face procesul de după 1 februarie 2014 mai uşor de aplicat, astfel încât lucrurile să fie mai puţin interpretabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici