Igaş, despre poliţistul care şi-a împuşcat soţia: Acest personaj nu mai face parte din structurile ministerului de aproximativ 2 ani

Publicat: 13 04. 2011, 11:32
Actualizat: 07 11. 2012, 17:02

Este un gest regretabil ce s-a întâmplat la Craiova. Acest personaj (Ion Gruia, n.r.) nu mai face parte din structurile ministerului de aproximativ doi ani”, a spus Traian Igaş, într-o videoconferinţă cu prefecţii.

Întrebat de jurnalişti dacă înainte de a fi angajaţi în structurile Ministerului de Interne candidaţii sunt testaţi psihologic, ministrul Traian Igaş a spus că astfel de testări se fac şi se vor face în continuare.

El a ţinut să precizeze că trebuie urmărite cu aceeaşi atenţie şi acţiunile de succes ale Poliţiei, nu doar astfel de incidente, arătând în acest sens că miercuri vor avea loc acţiuni în nordul ţării.

Fostul şef al Biroului Arme de la Poliţia Judeţeană Dolj Ion Gruia şi-a împuşcat, miercuri, soţia şi fiica, apoi a încercat să se sinucidă, în urma unui conflict izbucnit în familie.

Soţia lui Ion Gruia a fost găsită decedată de către echipajele medicale venite la locuinţa familiei, iar fostul şef al Biroului Arme şi fiica acestuia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, fiind duşi imediat în sala de operaţii. Ion Gruia a murit în sala de operaţii, în urma unui stop cardio-respirator produs ca urmare a plăgilor suferite în urma împuşcării.