Igaş merge la Craiova pentru a coordona ancheta, deşi doar procurorul are competenţă

Ministrul Internelor, Traian Igaş, a anunţat că merge la Craiova, pentru a se asigura că ancheta în cazul celor doi elevi înjunghiaţi se desfăşoară cu operativitate, în condiţiile în care infracţiunea de omor ţine exclusiv de competenţa procurorilor şi doar aceştia coordonează investigaţiile.

62 afișări
Imaginea articolului Igaş merge la Craiova pentru a coordona ancheta, deşi doar procurorul are competenţă

Igaş merge la Craiova pentru a coordona ancheta, deşi doar procurorul are competenţă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

În condiţiile în care magistraţii îşi invocă independenţa, prezenţa ministrului Internelor, Traian Igaş, până de curând senator, la locul unei crime, chiar şi pentru a monitoriza ancheta, ar putea fi considerată o formă de presiune, fiind o premieră.

Potrivit articolului 209, alineatul 1 din Codul de Procedură Penală, procurorul supraveghează urmărirea penală, iar în excercitarea acestei atribuţii, procurorii conduc şi controlează, nemijlocit, activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare şi a altor organe de cercetare speciale.

Alineatul 3 indice 3 prevede că urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procurori în cazul infracţiunilor prevăzute de articolele 174 - 177 Cod Penal, referitoare la omor.

Ministrul Constantin Traian Igaş, va merge, joi după-amiază, la Craiova, pentru a se asigura că ancheta în cazul celor doi elevi se desfăşoară cu operativitate, a informat Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Ministrul a cerut structurilor implicate "exigenţă maximă şi implicare totală pentru soluţionarea de urgenţă a cazului", el urmând să verifice personal modul în care autorităţile competente la nivel teritorial au acţionat pentru a gestiona siguranţa stradală preventiv şi operativ.

Derularea anchetei va fi urmărită de la faţa locului şi de şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu şi de inspectorul general al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat anterior că şeful Guvernului a avut o discuţie telefonică cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, pe tema incidentului de la Liceul "Tudor Arghezi" din Craiova, cerându-i acestuia să se deplaseze de urgenţă la Craiova şi să monitorizeze personal mersul anchetei.

Doi elevi ai Liceului "Tudor Arghezi" din Craiova au fost atacaţi cu cuţitul de un tânăr, joi, iar în urma incidentului unul dintre elevi a murit, iar celălalt a fost transportat la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dolj, Florentina Popescu, incidentul a avut loc în zona Liceului nr. 11 "Tudor Arghezi" din Craiova, unde doi elevi au fost înjunghiaţi de un tânăr.

Directorul Liceului "Tudor Arghezi" din Craiova, Lucian Săndoi, a afirmat însă că incidentul s-a petrecut pe drumul de la gară la şcoală, nu în faţa unităţii de învăţământ, el spunând că este posibil ca atacatorul să fie un fost elev al liceului.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că imediat ce a aflat de incidentul de la Craiova, a luat legătura cu ministrul de Interne, cu şeful IPJ Dolj şi cu inspectorii şcolari şi a cerut verificări în legătură cu instruirea elevilor privind securitatea în şcoală.

Totodată, inspectorul general al Poliţiei Române, Petre Tobă, a dispus, joi, ca doi ofiţeri de la Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale să fie trimişi la Craiova, pentru a oferi sprijin în anchetă, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IGPR, Raluca Seucan.

(Material realizat de Lucia Efrim, eveniment@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici