DGASPC Alba a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, că s-a autosesizat după ce pe internet au apărut fotografii cu o fetiţă de câţiva ani, care fuma, considerând că ”ceea ce ilustrează imaginile reprezintă un abuz asupra unui copil minor” .
”Specialiştii Biroului Telefonul copilului, violenţa în familie, prevenirea şi combaterea exploatării prin muncă, din structura DGASPC au demarat procedurile legale, în conformitate cu atribuţiile ce le revin, pentru a putea interveni în soluţionarea situaţiei menţionate, în vederea respectării drepturilor copilului”, se arată în comunicat.
Fetiţa a fost surprinsă fumând în centrul municipiului Alba Iulia, într-o parcare, la începutul acestei săptămâni, iar în mediul online au apărut opinii potrivit cărora nu doar că a fost lăsată să fumeze, ci chiar este învăţată de către cele două persoane majore care o însoţeau.
Totodată, cei care au realizat fotografia consideră că cele două femei se amuză de gesturile fetiţei şi o încurajează să fumeze în continuare.
Citeşte şi: O grupare specializată în metoda „Accidentul”, prin care oameni erau înşelaţi în urma unui telefon, destructurată. Lideri ai grupării se aflau în Penitenciare de Maximă Siguranţă
Citeşte şi: Povestea „creierului” din spatele lanţului de magazine ce a distrus toţi chioşcarii din România