Impozit dublu pentru balconul închis? Ministrul Dezvoltării explică în ce situații se aplică majorarea de 100%

Publicat: 05 11. 2026, 20:27
Marcel Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, participa la sedinta de Guvern, vineri, 30 octombrie 2026, la Palatul Victoria din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Potrivit explicațiilor sale, proprietarii care și-au închis balcoanele în urmă cu mai mult de trei ani nu trebuie să facă demersuri la primărie, iar majorarea cu 100% a impozitului pe clădiri nu se aplică pentru simpla închidere a unui balcon al unui imobil construit legal.

„Balcoanele nu intră în zona aceasta de clădiri care se majorează cu 100%”

Alexandru Stoica a prezentat ordinul prin care Ministerul Dezvoltării stabilește instrucțiuni pentru autoritățile locale, în contextul controverselor privind posibilitatea dublării impozitului pentru proprietarii care și-au închis balcoanele fără autorizație.

„Sâmbătă am ieșit public și am spus că voi anula aceste lucruri sau voi veni cu instrucțiuni foarte clare cum se aplică aceste taxe, mai ales pentru balconele, că despre aceasta discutăm acum. Astăzi am venit cu ordinul, acum vin direct de la Minister, să vă arăt cu instrucțiunile foarte clare cum se aplică legea la articolele respective și pentru balcoane și pentru clădiri. Aici discutăm de articolul 11 despre clădirile executate cu nerespectarea autorizației de construire”, a declarat ministrul.

Acesta a insistat că prevederea privind majorarea impozitului cu 100% vizează construcțiile ilegale, nu intervențiile de tipul închiderii unui balcon.

Ce se întâmplă cu balcoanele închise înainte de 2023

Întrebat ce trebuie să facă un proprietar care și-a închis balconul, ministrul a susținut că persoanele care au efectuat astfel de lucrări în urmă cu mai mult de trei ani nu trebuie să solicite autorizații sau să depună notificări.

„Pentru cei care și-au închis balconele acum mai bine de trei ani, nu își fac niciun fel de probleme, nu vor plăti niciun impozit, nu trebuie să aibă autorizație. De acum încolo cei care vor să-și închidă un balcon după aprobarea acestei legi, vor face o notificare, un proiect făcut de arhitecți, de proiectați și se vor duce la primărie și primăria să le asigure tot sprijinul în vederea intrării în legalitate. Iar cele vechi, mai vechi de trei ani, nu vor intra în acest context ca să intre în zona aceasta de notificare”, a declarat Alexandru Stoica.

Proprietarii care au închis balcoanele între 2023 și 2026 trebuie să notifice primăria

Pentru lucrările realizate în ultimii trei ani, ministrul a descris o procedură diferită, bazată pe notificarea administrației locale.

Întrebat dacă persoanele care și-au închis balcoanele din 2023 până în prezent trebuie să anunțe primăria pentru a afla pașii necesari intrării în legalitate, Stoica a răspuns:

„Corect, dar fără autorizație de construire.”

În ceea ce privește stabilirea perioadei în care au fost efectuate lucrările, ministrul a precizat că persoanele vizate vor putea folosi o declarație pe propria răspundere.

Stoica a subliniat însă că această obligație nu ar urma să se aplice proprietarilor ale căror balcoane au fost închise cu mai mult de trei ani în urmă.

„Nu ne ducem mai departe la 2023. Oamenii aceia nu trebuie să dea nicio declarație sau să spună că a fost mai vechi sau nu”, a explicat ministrul.

El a atras atenția și că anul construirii blocului poate fi relevant pentru verificarea situației unei lucrări.

Ce se întâmplă cu balcoanele blocurilor reabilitate termic

Ministrul Dezvoltării a făcut precizări și în cazul blocurilor care au trecut prin lucrări de anvelopare.

Potrivit acestuia, reabilitarea termică trebuie realizată în baza unui proiect și a unei autorizații de construire, iar intervențiile asupra balcoanelor incluse în documentația aprobată sunt acoperite de aceasta.

„La anvelopare, primăria avea obligația să facă cu proiect. Când vorbim că trebuie să aibă proiect, atunci trebuie să aibă și autorizație de construire. Nu există anvelopare fără să avem un proiect aprobat de primărie cu autorizație de construire”, a declarat Stoica.

Acesta a adăugat că administrației locale îi revine responsabilitatea actualizării evidențelor în funcție de autorizațiile emise.

Ministerul pregătește și modificări legislative

Alexandru Stoica a anunțat că, pe lângă ordinul privind aplicarea prevederilor pentru balcoane, a inițiat constituirea unui grup de lucru pentru identificarea altor probleme din legislația urbanismului și construcțiilor.

La acest demers urmează să participe reprezentanți ai structurilor asociative ale administrației locale, precum și specialiști din domeniul arhitecturii.

Ministrul a explicat că scopul este elaborarea unor amendamente care să corecteze prevederile ce generează dificultăți în aplicare.

Ordinul prezentat joi ar urma să ofere primăriilor instrucțiuni unitare, astfel încât proprietarii să nu fie supuși unor interpretări diferite ale acelorași dispoziții legale.