Înălţarea Sfintei Cruci, singura sărbătoare în care se ţine post aspru

Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, este singura cu post aspru şi rugăciune ce apare atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin, la data de 14 septembrie, în Capitală fiind organizată cu această ocazie, sâmbătă, o procesiune.

8041 afişări
Imaginea articolului Înălţarea Sfintei Cruci, singura sărbătoare în care se ţine post aspru

Înălţarea Sfintei Cruci, singura sărbătoare în care se ţine post aspru (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Astfel, Crucea a devenit un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.

Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Aceeaşi sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena: în ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia "Prin acest semn vei invinge". Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu El. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfanta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vada Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci, în fiecare an la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.

 

Datini şi obiceiuri străvechi

Ziua Crucii este consideară dată ce vesteste sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează aceasta zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep sa se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, inainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o margică numită "piatra nestemată", ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea parul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

Tot în această zi, în Bucovina se făceau ritualice cu scop apotropaic sau fertilizator. De pildă, oamenii atârnau în ramurile pomilor fără de rod cruci de busuioc sfinţit, crezând că astfel vor avea parte de recoltă bogată în toamna viitoare.

 

Procesiune cu moaştele Sfântului Irodion şi lemnul Sfintei Cruci

În Bucureşti, pentru această sărbătoare, la biserica cu hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Vasile sunt aduse moaştele Sfântului Irodion, de la Mănăstirea Lainici din Gorj.

Sâmbătă, după slujba Vecerniei, va avea loc, de la ora 19.00, procesiunea "Calea Sfintei Cruci - Scară către cer", cu racla cu lemnul Sfintei Cruci şi cu cea în care sunt moaştele Sfântului Irodion. Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor şi Protoieria Sectorului 1.

Procesiunea se va desfăşura în jurul parcului Nicolae Iorga, pe Calea Victoriei şi strada Nicolae Iorga, şi va fi urmată de un concert de muzică bizantină susţinut de corul Cuviosul Paisie de la Neamţ, dirijat de teologul Bogdan Marin.

Duminică, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, episcop vicar patriarhal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici