Prima pagină » Social » Incendiu puternic în apropierea unei plaje din Constanţa

Incendiu puternic în apropierea unei plaje din Constanţa

Un incendiu puternic de vegetaţie uscată a izbucnit, marţi la prânz, în apropierea plajei "Trei Papuci" din municipiul Constanţa, la faţa locului intervenind câteva zeci de pompieri cu şase autospeciale.
Incendiu puternic în apropierea unei plaje din Constanţa
Paula Rusanu
21 aug. 2012, 13:55, Social

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, în jurul orei 11.20, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, care izbucnise pe strada Prelungirea Bucovinei, lângă plaja „Trei Papuci” din municipiul Constanţa.

La faţa locului s-a deplasat iniţial un echipaj de intervenţie, dar, pentru că flăcările s-au propagat cu repeziciune pe o suprafaţă de câteva sute de metri, au fost chemaţi mai mulţi pompieri.

La ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului intervin peste 40 de pompieri cu şase autospeciale şi două cisterne cu apă pentru alimentare.

Pompierii sunt ajutaţi de locuitorii din zonă, speriaţi de fumul înecăcios.

Reprezentanţii ISU spun că deocamdată nu se cunoaşte cauza incendiului, dar ar putea fi vorba despre o ţigară aruncată în vegetaţia uscată.