Administraţia Naţională a Penitenciarelor a sesizat procurorii după bătăile aplicate deţinuţilor de la Penitenciarul Giurgiu. Cazul a fost relatat de Mediafax

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu în legătură cu agresiuni asupra deţinuţilor, fiind indicii privind posibile derapaje ale personalului închisorii, au declarat surse ANP pentru MEDIAFAX.

2154 afişări
Imaginea articolului Administraţia Naţională a Penitenciarelor a sesizat procurorii după bătăile aplicate deţinuţilor de la Penitenciarul Giurgiu. Cazul a fost relatat de Mediafax

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a sesizat procurorii după verificările de la Penitenciarul Giurgiu

Surse din cadrul ANP au precizat că în urma verificărilor făcute la Penitenciarul Giurgiu, după ce agenţia de presă MEDIAFAX a anunţat în exclusivitate pe 31 august că patru deţinuţi acuză că au fost bătuţi de angajaţi ai închisorii, ancheta administrativă a arătat că "au existat derapaje de natură penală din partea personalului" unităţii de detenţie, fiind sesizate organele de anchetă.

La data de 31 august, agenţia de presă MEDIAFAX anunţa în exclusivitate că patru deţinuţi, care în timpul protestelor din luna iulie era încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, acuză că au fost bătuţi de angajaţi ai închisorii, agresiuni la care ar fi luat parte şi persoane din conducerea penitenciarului. Bărbaţii, care imediat după presupusa bătaie au fost transferaţi la alte închisori din ţară, susţin că au trimis plângeri la mai multe instituţii, printre care şi ANP.

În luna iulie, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu a fost pe lista închisorilor unde sute de deţinuţi s-au revoltat şi au protestat mai multe zile la rând.

După încheierea revoltei, la închisoarea din Giurgiu patru deţinuţi ar fi fost bătuţi după ce ar fi fost acuzaţi că şi-au instigat colegii la protest. La câteva ore după bătaia care ar fi fost primită chiar şi în prezenţa conducerii închisorii, cei patru au fost transferaţi. Reprezentanţii Penitenciarului Giurgiu au recunoscut mutarea celor patru, însă au neagat toate celelalte presupuse fapte de violenţă.

Bătăile la care ar fi fost supuşi cei patru ar fi avut loc pe 29 iulie, imediat după ora trezirii.

"Fără niciun fel de explicaţii, toţi cei patru deţinuţi aflaţi în cameră am fost încătuşaţi cu mâinile la spate şi trântiţi pe burtă după care agenţii au indicat mascaţilor să ne bată atât pe mine cât şi pe ceilalţi. Am fost bătut cu bestialitate de către mascaţi, încasând lovituri de baston, de scut şi de bocanci cu nemiluita. Am auzit când gardienii le spuneau mascaţilor să mă lovească în special pe mine pentru că «am fost şmecher şi că mă dau şmecher» ", se arată în plângerea depusă de unul dintre deţinuţi la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), obţinută de MEDIAFAX.

Toţi cei patru au dorit să-şi păstreze anonimatul pentru a evita ca astfel de situaţii să se repete.

Agenţia de presă MEDIAFAX a intrat în posesia rapoartelor de medicină legală, dar şi a sesizărilor formulate de unii dintre aceştia către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei, Avocatul Poporului şi Parchetul Giurgiu.

"Cineva dintre cei prezenţi, din conducerea penitenciarului, a ordonat să fiu legat în poziţia ghemuit, încătuşat la picioare şi cu mâinile încătuşate în faţă peste cătuşele legate la picioare şi, din nou, o multitudine de lovituri de baston, de pumn, de picior mi-au fost aplicate în toate zonele corpului, resimţindu-le cu mare acuitate în zona capului. De asemenea, am fost lovit cu bastoanele la tălpi, fiind în mod continuu înjurat de către cei prezenţi în cameră", se arată în sesizarea depusă la ANP.

Soţia deţinutului a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că bătăia ar fi fost una atât de dură încât bărbatul prezenta sângerări în tălpi.

"Era vânăt din cap până în picioare, era lovit în ultimul hal. Lovit în tălpi cu bastoane, dar lovit până la sângerare, i-a ţâşnit sânge din tălpi. Lovituri în faţă, la ochi. Se vede clar că au fost lovituri de pumni. În timpul loviturilor, nu i s-a spus nimic. Am aflat ulterior, a aflat avocatul, că ar fi instigat el alţi deţinuţi. A fost obligat să se pună în genunchi şi să le ceară iertare pentru comportamentul lui. Are dureri de coloană pentru că i-au sărit cu picioarele pe coloană. Dureri de ficat, de picioare, nu îşi mai simte nici acum degetele de mâini şi de la picioare, unde a fost legat de cătuşe. Cătuşele atât de tare au fost strânse încât i-au intrat în carne. Alţi trei deţinuţi au mai fost bătuţi. Unul de la o cameră alăturată de el. Au intrat peste ei în cameră, bătuţi la fel. S-au întâlnit pe locul de primire deţinuţi. Erau legaţi, bătuţi toţi", a declarat femeia, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici