Inspecţia Judiciară a declanşat oficial controale la DNA şi Parchetul General. Ancheta vizează eficienţa managerială, iar concluziile raportului vor fi prezentate CSM

Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare (IJ) a semnat ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficienţa managerială al DNA şi la PICCJ, stabilind care vor fi inspectorii judiciari ce vor analiza activitatea celor două parchete, concluziile urmând să fie prezentate Secţiei de procurori a CSM.

352 afișări
Imaginea articolului Inspecţia Judiciară a declanşat oficial controale la DNA şi Parchetul General. Ancheta vizează eficienţa managerială, iar concluziile raportului vor fi prezentate CSM

IJ: Echipele care vor controla DNA şi PICCJ au fost stabilite. Concluziile raportului,prezentate CSM

Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare a semnat, luni, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficienţa managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi a Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), potrivit unui comunicat de presă al IJ.

Prin acest ordin s-au stabilit, printre altele, obiectivele controalelor şi componenţa echipelor de inspectori judiciari.

„Cele două controale au fost incluse în calendarul de activităţi aferent anului în curs ca urmare a propunerii ministrului Justiţiei”, se arată în comunicatul, transmis MEDIADFAX.

Potrivit sursei citate, concluziile rapoartelor de control vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Verificările inspectorilor judiciari vor avea loc după ce ministrul Justiţiei a solicitat IJ să facă două controale la DNA. Unul dintre acestea vizează înregistrările dintr-o şedinţă a DNA, iar celălalt priveşte activitatea managerială la DNA, dar şi a Parchetului General.

„Procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Justiţiei. (...). Ministrul Justiţiei nu se substituie Inspecţiei Judiciare. El nu ştie ce e adevărat şi ce nu e adevărat acolo, înăuntrul DNA, vis-a-vis de această controversă. Este sesizată Inspecţia Judiciară, care are instrumentele faptice şi legale pentru a ne lămuri. Ca ministru al Justiţiei, pot spune că este regretabil faptul că în spaţiul public au apărut aceste controverse. Şi mai regretabil este dacă acele controverse sunt adevărate sau nu”, declara ministrul Justiţiei.

Toader a subliniat că verificările IJ au drept scop determinarea ordinii în care se soluţionează dosarele înregistrate pe rolul celor două unităţi de parchet. El a explicat că nu şi-ar dori ca anumite dosare să fie soluţionate „cu prioritate”.

„Nu se poate intra peste independenţa şi autoritatea procururorului în soluţionarea unei cauze. E vorba despre o evaluare managerială privind, cu titlu exemplificativ, soluţionarea cauzelor în faza de urmărire penală, într-un termen rezonabil. Se va verifica şi soluţionarea cauzelor în ordinea cronologică a înregistrărilor de la cele două unităţi (DNA şi PG - n.red.). Să nu avem cazuri de justiţie selectivă, adică o sesizare să aştepte şi alta să fie soluţionată cu prioritate”, explica ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader a reamintit că activitatea DNA şi a Parchetului General nu a mai fost evaluată de mai bine de 10 ani.

„Faptul că sunt aceste discuţii în interiorul DNA are o parte pozitivă, că sunt scoase la suprafaţă eventualele disfuncţionalităţi, neconcordanţe, măsuri pe care unii sau alţii le subliniază. Nu am vorbit cu Codruţa Kovesi. Vă asigur că măsurile propuse vor vi proporţionale disfuncţionalităţii constatate”, declara, anterior, ministrul Justiţiei.

Reacţia ministrului a venit după ce procurorul şef al DNA a cerut revocarea a doi procurori, Mihaela Iorga şi Doru Ţuluş. Magistraţii au sesizat, la rândul lor, Inspecţia Judiciară, acuzând că Kovesi se implică în ancheta privind înregistrarea unei şedinţe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor şi solicitând teste cu detectorul de minciuni.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici