„Îngrijorare ne exprimăm toţi. Noi avem cealaltă perspectivă, optimistă de soluţionare a problemelor din penitenciare şi nu perspectiva unui posibil colaps. Avem decizia pilot a Curţii Europene. Decizia nu spune că la finalul celor şase luni problemele să fie soluţionate. (…) Că dacă spui <
Precizarea a fost făcută după ce directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ar fi spus, în cadrul unei conferinţe referitoare la decizia pilot a CEDO privind condiţiile de detenţie din România, că sistemul judiciar e aproape de colaps, fiind probleme în sistemul penitenciar. Acesta a precizat că ar exista soluţii pentru supraaglomerarea din închisori însă „ne e frică să le aplicăm”, făcând referire la alternativa la încarcerării.
 							 							Citeşte şi: 							FOTO VIDEO Stradă din Slatina închisă după ce un crater s-a format din cauza ploilor / Clădirea unui liceu, cea a unei firme de curierat şi a unei fabrici, inundate 							
 							 							Citeşte şi: 							„Abuzul în serviciu”, supus dezbaterilor: Parchetul General spune că nu e nevoie de introducerea unui prag, DNA vrea ca valoarea acestuia să fie salariul minim. Ce variante au avansat alţi magistraţi 							
 							 							Citeşte şi: 							FOTO | Argeş: Gospodării inundate, copaci căzuţi peste maşini şi drumuri blocate, după furtună 							
 							 							Citeşte şi: 							Copaci doborâţi de vânt, casă lovită de trăsnet şi acoperişuri avariate, în 5 judeţe şi în Bucureşti 							
 							 							Citeşte şi: 							Percheziţii la instituţii publice, firme şi locuinţe din judeţul Bacău, într-un caz de tăieri ilegale de arbori