INTERCEPTĂRI: Numele lui Antonescu şi Ponta, în dosarul Herţanu-Semcu

Numele fostului lider PNL Crin Antonescu şi cel al preşedintelui PSD Victor Ponta apar în stenogramele din dosarul Herţanu-Semcu, din discuţiile interceptate reieşind că aceştia ar fi fost informaţi şi ar fi vorbit despre contractele de lucrări din judeţul Prahova.

11118 afișări
Imaginea articolului INTERCEPTĂRI: Numele lui Antonescu şi Ponta, în dosarul Herţanu-Semcu

Numele lui Antonescu şi Ponta, în dosarul Herţanu-Semcu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Procurorii DNA Ploieşti l-au reţinut, miercuri, pe Adrian Semcu, director al SC Hidro Prahova şi fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova în perioada 2008-2012, acuzat de trafic de influenţă în dosarul în care sunt inculpaţi cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, deputaţii Sebastian Ghiță, Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi omul de afaceri Gheorghe Boeru, reprezentant al SC Romair Consulting SRL, firmă care a derulat afaceri cu SC Hidro Prahova SA, deţinută de Consiliul Judeţean Prahova, Boeru fiind acuzat de dare de mită, cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală.

În documentele procurorilor, obţinute de MEDIAFAX, se arată că, începând din 2010, anterior şi pe parcursul derulării procedurilor de achiziţie pentru contractele de servicii şi lucrări ce urmau să fie încheiate în cadrul proiectului cu fonduri europene "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova", au existat discuţii şi înţelegeri între mai multe persoane influente şi cu importantă susţinere politică, privind realizarea intereselor vizând obţinerea, în mod ilicit, a unor sume de bani din plăţile efectuate de către beneficiarul proiectului, SC Hidro Prahova SA.

Anchetatorii susţin că banii urmau să fie primiţi, sub formă de comisioane, de la societăţile agreate, pe care fiecare dintre persoanele implicate urma să le sprijine în atribuirea contractelor prin exercitarea influenţei pe care o aveau la conducerea şi angajaţii SC Hidro Prahova SA, respectiv la reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor cu atribuţii legate de derularea proiectului.

În documentele procurorilor sunt redate mai multe interceptări ale unor discuţii telefonice din 2010 şi 2011. Într-una dintre aceste discuţii, din 21 ianuarie 2011, dintre Adrian Semcu şi Nicoleta Cătălina Buzoianu, cei doi fac referire la fostul lider PNL Crin Antonescu şi preşedintele PSD Victor Ponta când discută despre încheierea contractului de "Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări" din cadrul proiectului cu fonduri europene. Din discuţii rezultă că Antonescu ştia de " toate dedesubturile" lui Sebastian Ghiţă, iar acesta din urmă ar fi vorbit cu Victor Ponta:

"BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Am vorbit cu ăsta.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Da?

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Păi a zis măcar să o rezolve aşa..., jumate, adică să-i dea ree.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Aha.

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Şi diseară, când termină acela, că se duce nu ştiu unde, se mai întâlnesc o dată, pe seară.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Dar nu au dat încă verdictul ăia?

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Nu, nu.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Dar cât crezi că mai durează? Sau el ce zice?

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Mă, el zice că deseară ar avea un răspuns mai clar. La 7, nu ştiu când are întâlnirea, a zis că, cum termină acolo, mă sună iar şi dacă e ceva mai mult de vorbit, mâine ori mă duc până la jumatea drumului ori vine el, ori nu ştiu… ceva de genul ăsta.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Îhî.

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Cam aşa am discutat cu el.

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: Am vorbit cu tovarăşul CRIN.

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Da?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL: L-am sunat, nu mi-a răspuns şi în 2 minute mă sună înapoi. Lejer, foarte aşa... Ştie de toate dedesubturile lui GHIŢĂ, dar el a vorbit cu PONTA. Şi i-a zis Băi, e problema voastră, la Prahova nu cedez, unul e al nostru. Nu contează care ( n.n. ulterior a fost încheiat contractul cu asocierea formată din SC GROSSMAN ENGINEERING SRL, administrată de cumnatul premierului Ponta Victor Viorel, Herţanu Iulian Cristian, şi SC EURO CONSTRUCT TRADING 98 SRL) Şi el... tot el zice...: Băi ADI, să fiu sincer şi drept, eu cred că ar fi mai important judeţul, că la Ploieşti e CĂTĂLINA, e organizaţia, avem fieful totuşi de nivel... nu-mi fac probleme. Dar în judeţ... Exact gândirea mea. Ştii?

BOZIANU NICOLETA CĂTĂLINA: Da".

Procurorii redau în documentele din anchetă şi o discuţie din 19 septembrie 2011, când Adrian Semcu este contactat de Mihai Ştefănescu şi discută despre proiectele din judeţul Prahova, Ştefănescu spunând că acestea ar fi deja împărţite de "mogul", care "face toate jocurile", anchetatorii precizând în material că este vorba despre Sebastian Ghiţă. În discuţie se face referire şi la "ăla micu' ", procurorii făcând menţiunea că referirea este la Vlad Alexandru Cosma.

"SEMCU ADRIAN-EMANUIL – La mulţi ani! Să trăiţi! Vroiam să vă sun că am auzit că este ziua dumneavoastră astăzi! Să trăiţi!

MIHAI – Mersi! Ce faceţi!?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Uite, am avut o întâlnire şi mă duc la alta!

MIHAI – Ne vedeam şi noi zilele astea...

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Sigur, sigur!

MIHAI – Că încep să se încingă spiritele, dracu’!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Pentru care din ele?

MIHAI – Pentru toate, se încing spiritele pe aici!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Şi asta… asta ce veste e? De bine sau de rău?

MIHAI – Nu, e aşa neutră!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Tot eu sunt vinovatul?

MIHAI – A! Nu, nu, nu, Doamne fereşte! Unde... că aţi fost scos din cărţi! Acum, gata, nu mai prezentaţi… nu mai sunteţi de actualitate!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Da?

MIHAI – Da!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Foarte bine!

MIHAI – Păi da, aşa am zis şi eu!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Mai facem o încercare deşi e cam lungă! Vedem cine râde la urmă!

MIHAI – Păi da! Nu?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – În fond, important e să fim sănătoşi, să trăim, mai bem un şpriţ din când în când!

MIHAI – Păi da!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Dai şi tu o masă astăzi cu ei, ceva... faci?

MIHAI – Nu fac nimic dar dacă vreţi fac!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Nu, MIHAI, eu mă gândeam că poate faci cu ei, îi mai tragi de limbă ceva! Ştii tu cum e omul...

MIHAI – Nu fac cu nimeni, îmi bag picioarele!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Că ăsta bătrânul... astăzi am venit eu la serviciu, că săptămâna trecută n-am venit pe la serviciu deloc, şi astăzi am venit la serviciu şi îmi povestea că aseară la Boccacio acolo era şi mogulul dar zice că: «Era deja într-o stare mai avansată aşa şi nu aveam ce să discut cu el!». Sărbătoreau cu BURLACU, că s-a însurat!

MIHAI – Da, da, da!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Ştii!?

MIHAI – Păi mogulul, cred că de la 1 octombrie a supt p...! Îi ia ăla toată jucăria!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Am auzit şi treaba asta şi nu sunt străin! ...

MIHAI – Eu i-am spus de la început că asta o să întâmple şi ei ziceau că sunt eu rău şi că le vreau răul! Le-am zis: «Bă, Doamne fereşte, eu... doar mă uit şi văd şi vă spun că o s-o sugeţi!» «Nu, că nu o sugem!» «Bine!»

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Şi vor şi pe plan local să facă nu ştiu ce măgării!

MIHAI – Păi da, aşa am auzit că se laudă mogulaşul, asta era una dintre...

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Mogulaşul?

MIHAI – Mogulaşul cică, el împarte tot, el face tot, el...

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Ăla micu’?

MIHAI – Nu, ăla marele, ăla marele, mogulul mare!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – A!

MIHAI – Că el face toate jocurile, el tot... el împarte, el le discută... I-am lăsat în pace, să facă ei, să discute ei, să rupă ei... Nu? Nu e cel mai bine aşa?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Da, interesant, interesant ce va fi, vom vedea!

MIHAI – Acum urmează bătălia pe... ştiţi dumneavoastră pe ce!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Care?

MIHAI – Urmează bătălia pe astea... că toată lumea e cu ochii să facă bani acum că, de fapt, ăsta a fost... de fapt, interesul!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Licitaţiile care vin, nu?

MIHAI – Aha, aha! Aţi văzut!?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Şi tu te bagi undeva?

MIHAI – Păi mă bag la toate! Adică vreau să mă bag la toate!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Mergi singur sau iei partener?

MIHAI – Nu?

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Mergi singur sau iei partener?

MIHAI – Nu, păi mai iau un partener!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Păi asta vroiam să-ţi propun!

MIHAI – Păi dar n-am cum să merg singur... n-am cum să merg singur!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Îhm!

MIHAI – Şi mă duc pe la toate, să îndrăznească să mă dea afară!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – EI nu, asta nu, dar ştii ce? Va trebui să facem o logică! Tu să spui că-ţi bagi p..., nu te duci şi să vii cu...

MIHAI – Nu!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Stai un pic! Şi să vii cu cineva în faţă!

MIHAI – Păi staţi liniştit că ştiu eu cum să o fac

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Hai că ne gândim, ne gândim, îţi spun eu! Bine, vorbim!

MIHAI – Dar eu aştept să mă cheme şi pe mine cineva! Dacă nu mă cheamă, nu-i problemă!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Bine, bine!

MIHAI – Eu sunt...

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Bine, vorbim!

MIHAI – ..., aşa se umblă vorba!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Cum?

MIHAI – Umblă vorba că s-au împărţit deja!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Nu s-a împărţit nimic!

MIHAI – Păi aşa umblă vorba, eu vă spun ce aud şi eu!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Ce să se fi împărţit, mă?

MIHAI – N-auziţi că mogulul a împărţit tot!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Îs decât două scoase!

MIHAI – Păi da, şi cică sunt deja împărţite de mogul!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Bă, dar cum să le împartă că deocamdată nu se ştie decât caietul de sarcini şi data primei licitaţii!?

MIHAI – ...

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Cum?

MIHAI – Bine, la proşti merge!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Dă-i în p.... mă-sii! Hai că încep să mă enervez! Vorbim noi când ne întâlnim!

MIHAI – Bine!

SEMCU ADRIAN-EMANUIL – Bine, bine, MIHAI! La mulţi ani! Sănătate! Pa, pa!

MIHAI – Mersi!".

Procurorii precizează, în documentele citate, că există un grup de interese în ceea ce priveşte activitatea derulată la nivelul SC Hidro Prahova SA, în special cu privire la implementarea proiectului cu finanţare europeană, format din Sebastian Ghiţă, Vlad Alexandru Cosma şi alte persoane. Interese referitoare la activitatea SC Hidro Prahova SA legată de proiectul cu finanţare europeană existau şi din partea lui Adrian Semcu, Mircea Roşca şi al consilierul judeţean Pătraşcu.

"Este evident faptul că valoarea foarte mare a proiectului, respectiv 200.000.000 de euro, a stârnit interesul multora, inclusiv a celor menţionaţi mai sus. Se urmărea ca licitaţiile să fie câştigate de către societăţi agreate, dar ulterior, aproape oricare din societăţile participante ar fi câştigat procedurile de achiziţie, una din persoanele interesate tot avea o influenţă asupra reprezentanţilor acestora, influenţă care permitea obţinerea de avantaje patrimoniale prin diferite firme interpuse în circuitul banilor", au mai arătat procurorii în documentele citate.

Anchetatorii susţin că cei care hotărau cine câştigă lucrările în cadrul SC Hidro Prahova SA ar fi fost Dumitru Pantea, Mihail Coman, Adrian Semcu şi Mircea Roşca.

"Constructorii plăteau comisioane pentru sprijinul acordat constând în atribuirea contractelor, semnarea contractelor şi începerea lucrărilor şi pentru efectuarea plăţilor", au precizat procurorii.

Adrian Semcu şi Gheorghe Boeru vor fi prezentaţi, joi, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit procurorilor, în perioada august 2010 - aprilie 2011, în schimbul unei sume de bani, Adrian Semcu, la acea dată vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, folosindu-se şi de influenţa pe care o avea la reprezentanţi ai conducerii SC Hidro Prahova SA Ploieşti şi în înţelegere cu Gheorghe Boeru, l-a ajutat pe acesta ca asocierea din care făcea parte firma Romair Consulting SRL Bucureşti să câştige la licitaţie un contract de achiziţie publică finanţat în majoritate din fonduri europene.

Contractul, în valoare de 25.085.000 de lei, intitulat "Asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, proiectare, supervizare lucrări", face parte din proiectul european "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova", proiect care are ca autoritate contractantă SC Hidro Prahova SA Ploieşti, firmă deţinută de Consiliul Judeţean Prahova.

În acest dosar sunt deja urmăriţi penal pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, deputatul independent Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma, tatăl acestuia din urmă, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, consilierul local ploieştean Ionuţ Ionescu, precum şi oamenii de afaceri Vladimir Ciorbă, Mihail Coman, fost consilier judeţean în CJ Prahova, Liviu Munteanu, Ilie Drăgan şi Iuliu Virgiliu Roman.

De câteva săptămâni, Semcu deţine funcţia de director al SC Hidro Prahova, firmă ce aparţine Consiliului Judeţean şi prin care se derulează un proiect pe fonduri europene pentru extinderea reţelei de canalizare în mai multe localităţi din judeţ, iar în perioada în care a fost semnat contractul pentru extinderea reţelei de canalizare de la Comarnic, contract ce face obiectul unei anchete a DNA Ploieşti, Semcu deţinea funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

Adrian Semcu a fost, de asemenea, deputat în Parlamentul României, iar pentru o scurtă perioadă de timp a deţinut şi funcţia de prefect al judeţului Prahova.

Gheorghe Boeru este preşedintele firmei Romair Consulting, înfiinţată în anul 1997, care oferă servicii de consultanţă în afaceri şi management, proiectare şi inginerie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici