„Învăţământul general obligatoriu este de 15 clase şi cuprinde ultimii 2 ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020”, potrivit proiectului de lege.
Ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, susţine deputatul PSD Carmen Gavrilă.
„Situaţia actuală reprezintă intrarea în sistemul educaţional de tip preşcolar de la 3 ani, cu grupă mică, grupă mijlocie, grupă mare. Nu există însă obligativitate, deşi la toate judeţele, la toate nivelele, sistemul educaţional face eforturi pentru a asigura şcolarizarea preşcolarilor. Pe de altă parte, ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, pentru învăţământul rural, pentru mediile de periferie urbană – acolo unde copiii poate nu au posibilitatea de a beneficia nici de supraveghere nici de un sprijin educaţional. (…) În felul acesta, de la cei 13 de ani de acum – 12 clase şi una pregătitoare – se adaugă încă doi ani, dar în etape”, afirmă deputatul PSD Camerlia Gavrilă.
PNL s-a abţinut de la vot.
Raluca Turcan a declarat că 15 ani de învăţământ obligatoriu reprezintă o tendinţă perfect europeană, dar asta nu înseamnă că abandonul şcolar între clasa a VIII-a şi a IXI-a nu este de 30 %.
Senatul este for decizional.
Citeşte şi: Elena Udrea a pierdut unul din gemeni. Informaţia, CONFIRMATĂ de avocat după ce a apărut în înscrisurile depuse la termenul din dosarul „Gala Bute”
Citeşte şi: Decizie majoră. Primăria Capitalei a decis transferul mai multor servicii publice către noile companii municipale/ Bugetele celor 22 de companii, aprobate | LISTA completă
Citeşte şi: Vremea va continua să se încălzească. Unde vor fi condiţii de ploaie. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri
Citeşte şi: Nicuşor Dan, dat afară cu poliţia din Primăria Capitalei. Deputatul USR: Fac plângere penală
Citeşte şi: Sebastian Ghiţă: I-am dat bani lui Kovesi pentru o maşină. Banii nu au mai fost returnaţi
Citeşte şi: Incident la bordul unei curse Blue Air care venea spre Bucureşti. Un pasager a fost imobilizat