Ionuţ Negoiţă a fost pus sub control judiciar în dosarul privind insolvenţa clubului Dinamo

Ionuţ Negoiţă, om de afaceri şi principal acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, a fost pus sub control judiciar de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul privind insolvenţa clubului, se arată într-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX.

1198 afișări
Imaginea articolului Ionuţ Negoiţă a fost pus sub control judiciar în dosarul privind insolvenţa clubului Dinamo

Ionuţ Negoiţă a fost pus sub control judiciar în dosarul privind insolvenţa clubului Dinamo (Imagine: Octavian Cocolos / Mediafax Foto)

Punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura preventivă de control judiciar au fost dispuse împotriva lui Ionuţ Negoiţă şi a altor trei persoane, printre care administratorul special şi administratorul judiciar al societăţii SC Dinamo 1948 SA, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.

"În fapt, s-a reţinut că, în calitate de administrator special al SC Dinamo 1948 SA, la data de 22.10.2014, cu prilejul propunerii planului de reorganizare a societăţii Dinamo 1948 SA, inculpatul G.C.V. a omis, cu intenţie, să includă în plan active în valoare contabilă netă de 16,863,011.50 lei, fapt care a condus la reducerea frauduloasă a creanţelor bugetare. În acest sens, inculpatul G.C.V. a beneficiat de sprijinul inculpaţilor N.I. (n.a. - Negoiţă Ionuţ), T.S., C.E. şi D.C.A.", se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Acuzaţia de bancrută frauduloasă se aplică unei persoane care falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia, înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate sau înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active. Dacă este găsit vinovat, acuzatul poate primi o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Joi, 9 februarie, poliţiştii şi procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti au efectuat percheziţii la societăţi de avocatură şi de insolvenţă, cu ocazia derulării procedurii de insolvenţă a clubului Dinamo. Potrivit Poliţiei Române, ar fi fost omise active în valoare totală de 18.498.402 de lei, care astfel nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind prejudiciaţi creditorii societăţii.

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat în 13 mai 2014, la Tribunalul Bucureşti. După doi ani, în septembrie 2016, instanţa a decis închiderea procedurii de insolvenţă şi reintroducerea în circuitul economic a SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul de fotbal din Liga 1.

Clubul condus de Ionuţ Negoiţă a acoperit în totalitate datoriile istorice la începutul lunii martie 2016, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de către instanţă, pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în cupele europene. Conform acestui plan, SC Dinamo 1948 SA a avut de achitat 3.486.133 de lei, adică 4,48 la sută din suma aferentă masei credale, care se ridica la momentul intrării în insolvenţă la 77.826.649 de lei, aproximativ 17,5 milioane de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici