ISU: Incendiu puternic la un operator economic din Prahova. Zeci de pompieri au fost trimiși în misiune

Publicat: 29 09. 2025, 08:48
Actualizat: 29 09. 2025, 09:59

This browser does not support the video element.

UPDATE 2:

În urma căutărilor efectuate, a fost găsită o primă victima, carbonizată, transmite ISU Prahova.

UPDATE:

Din informațiile primite de la fața locului, în momentul izbucnirii incendiului, în interior se aflau cinci persoane, din care trei s-au autoevacuat.

Pompierii caută persoanele dispărute.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Pompierii militari din Prahova intervin, luni dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un operator economic din comuna Bărcănești, satul Tătărani.

La fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autocisternă, două autoscări și un echipaj SMURD.

Potrivit ISU Prahova, incendiul se manifestă la o clădire cu un etaj, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Focul a fost localizat, iar pompierii acționează pentru lichidare și pentru verificarea eventualelor persoane aflate în interior.

La ora redactării acestei știri, intervenția pompierilor este în desfășurare.