ITP-ul la vehiculele agricole va fi făcut la fermă

Inspecţia tehnică periodică la categoria vehiculelor lente va fi făcută la sediul proprietarului. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că modificarea este pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului. Aceasta reprezintă una dintre solicitările protestatarilor din domeniile agricol şi transporturi.

1587 afișări
Imaginea articolului ITP-ul la vehiculele agricole va fi făcut la fermă

ITP-ul la vehiculele agricole va fi făcut la fermă

Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul extinde excepţiile de la înmatriculare şi inspecţia tehnică periodică în cazul vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehiculele agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor.

„Rezonabil este să nu-l pui pe fermier să-şi ia utilajele din câmp sau pădure şi să meargă la RAR, ci să fie exact invers”, a anunţat Marcel Ciolacu.

În şedinţa de Guvern se va discuta şi despre atestarea profesională a personalului de specialitate din transportul rutier. Se doreşte să se realizeze corelarea dispoziţiilor privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale cu normele internaţionale. Concret, abrogăm limita de despăgubire în cazul contractului national după modelul unei convenţii recunoscute la nivel internaţional, CMR, a adăugat Marcel Ciolacu.Limita de despăgubire va fi stabilită prin voinţa părţilor exprimată în contractul de transport.

Guvernul mai lansează dispoziţii clare care reglementează examinarea persoanelor ce intenţionează să obţină atestarea iniţială pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă. Alte acte acte normative, din setul agreat împreună cu fermierii şi transportatorii, ar putea fi aprobate în şedinţe de urgenţă care vor fi convocate în weekend sau la începutul săptămânii viitoare.

„ASF a anunţat deja public că a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă: va fi un preţ sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilităţile firmelor cu flote mari. În plus, se permite plata în rate a RCA şi posibilitatea suspendării poliţei cât timp camionul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici