Jaf la o bancă din Capitală. Doi tineri au furat un sac cu bani

Doi tineri au furat, joi, o sumă de bani de la o bancă din Piaţa Alba-Iulia din Capitală, la faţa locului fiind echipaje de poliţie care cercetează împrejurările în care a avut loc furtul şi îi caută pe suspecţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

110 afișări
Imaginea articolului Jaf la o bancă din Capitală. Doi tineri au furat un sac cu bani

Jaf la o bancă din Capitală. Doi tineri au furat un sac cu bani (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

Doi tineri sunt căutaţi de poliţiştii bucureşteni, suspecţii fugind de la locul faptei cu o motocicletă, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Christian Ciocan a spus că ancheta a fost preluată de Poliţia Capitalei, după ce primele cercetări au fost făcute de poliţiştii Secţiei 11.

El a precizat că, în jurul orei 13.30, un bărbat a spart un geam al sucursalei bancare, a intrat în clădire îmbrăcat în costum de motociclist şi având o cască pe cap şi a luat un sac cu bani. Suma furată de la sucursala bancară nu a fost deocamdată stabilită.

În faţa băncii îl aştepta un alt tânăr, pe o motocicletă, îmbrăcat într-o canadiană cu blană la guler. Cei doi au fugit de la locul faptei cu motocicleta, care nu avea plăcuţă de înmatriculare, a mai spus Ciocan.

Acesta a precizat că bărbatul care a furat sacul cu bani are în jur de 20-25 de ani, constituţie atletică şi între 1,70 şi 1,75 metri înălţime.

Poliţiştii continuă cercetările la faţa locului, căutând probe şi verificând modul de depozitare a banilor în sucursala bancară.

Furtul a fost semnalat joi la prânz, poliţiştii Secţiei 11 fiind trimişi la faţa locului pentru a face primele cercetări.

Suma furată de la sucursala bancară ar fi de 400.000 de lei

Suma de bani furată ar fi de aproxiamtiv 400.000 de lei, în acest caz fiind audiate mai multe persoane care au văzut ce s-a întâmplat, a declarat comisarul şef Constantin Stoian, de la Poliţia Capitalei.

Constantin Stoian, şeful Serviciului Investigaţii Criminale al Direcţiei Judiciare din Poliţia Capitalei, a spus că poliţiştii verifică, la locul furtului, dacă geamurile filialei bancare erau securizate şi unde erau depozitaţi banii.

Totodată, anchetatorii audiază mai mulţi martori şi încearcă să îi identifice pe suspecţi.

Întrebat dacă banca avea paznici, Stoian a răspuns că o sucursală bancară nu este obligată să aibă paznic, atâta vreme cât e conectată la un dispecerat al unei firme de pază.

Comisarul a adăugat că atât firma de pază, cât şi poliţiştii Secţiei 11 au ajuns foarte repede la locul incidentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici