Jandarmeria: Ordinul de intervenţie în forţă a fost primit de la prefectul Capitalei. S-a intervenit moderat, raţional/ Şef de la comunicare: Vorbim de o singură armă sustrasă/ Procurorii au deschis dosar penal privind acţiunile forţelor de ordine | VIDEO

Jandarmii au primit ordin de la prefectul Capitalei să intervină în forţă în Piaţa Victoriei la ora 23, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii instituţiei, care au mai precizat că au fost deschise 8 dosare penale, până acum. Jandarmii precizează şi că o singură armă a fost furată de la femeia-jandarm lovită vineri seară de mai mulţi protestatari prezenţi la mitingul din Piaţa Victoriei, MAI fiind mobilizat pentru identificarea celui vinovat. Cazul a fost preluat de procurori. În ciuda sutelor de răniţi din timpul protestelor, Georgian Enache, reprezentantul Jandarmeriei Capitalei, a declarat că „s-a intervenit moderat, raţional”. Procurorii militari s-au autosesizat după violenţele de la protestul din Piaţa Victoriei şi au deschis un dosar penal privind modul în care au intervenit jandarmii.

13708 afișări
Imaginea articolului Jandarmeria: Ordinul de intervenţie în forţă a fost primit de la prefectul Capitalei. S-a intervenit moderat, raţional/ Şef de la comunicare: Vorbim de o singură armă sustrasă/ Procurorii 
 au deschis dosar penal privind acţiunile forţelor de ordine | VIDEO

Conferinţă de presă a reprezentanţilor Jandarmeriei despre violenţele de la miting/ Ordinul de intervenţie în forţă a fost primit de la prefectul Capitalei

„S-a acţionat în primă faze cu gaze, cu spray iritant, lacrimogen şi ulterior s-au executat somaţiile legale, respectiv cele trei semnale luminoase care anunţau intervenţia în forţă. Au fost date în conformitate cu normele, pentru atenţionarea oamenilor. Conform prevederilor în vigoare, prefectul este cel care aprobă intervenţia în forţă a jandarmilor. Aseară, pe baza informaţiilor existente şi a comportamentului agresiv a unei părţi din cei aflaţi în piaţă, Jandarmeria a primit aprobare să intervină în forţă la ora 23.11. Este ordinul de intervenţie semnat de prefectul Capitalei. Din acel moment, s-au luat măsuri gradual astfel încât să se evacueze zona", a declarat, sâmbătă dimineaţă, Marius Militaru, şef Serviciu Comunicare Jandarmeria Română.

Prefectul Capitalei este Speranţa Cliseru, fost consilier personal al primarului general Gabriela Firea. 

33 de protestatari au fost duşi pentru audieri la secţii de poliţie din Capitală şi, până acum, au fost întocmite 8 dosare penale.

„Dispozitivele pe care noi le-am adaptat la miting au fost eminamente defensive, au fost acţiuni reactive în momentul în care forţele de ordine au fost atacate. De asemenea, jandarmii din teren au avut la dispoziţie mijloace individuale de protecţie, tunuri de apă şi alte dotări. (...) Este evident că blocarea bruscă a circulaţiei, când numărul de oameni nu era atât de mare încât să impună lărgirea perimetrului pentru desfăşurarea protestului, urmată de încercarea de rupere a cordonului de jandarmi, în repetate rânduri, a fost o acţiune premeditată. Tot ce a urmat ulterior susţine această afirmaţie. Provocările s-au succedat cu o anumită ritmicitate, ceea ce a impus o ripostă", a mai spus Marius Militaru.

35 de jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care 11 au fost transportaţi la spital.

Citeşte şi: Procurorii militari s-au autosesizat şi au deschis DOSAR PENAL privind intervenţia jandarmilor la protestele din Piaţa Victoriei

Reprezentanţii Jandarmeriei precizează şi că o singură armă a fost furată. „Structurile MAI sunt mobilizate pentru identificarea persoanelor care au sustras o armă individuală. Vorbim de o singură armă, pentru că au fost vehiculate foarte multe informaţii - trei arme, apoi au fost vehiculate de două. E vorba de o singură armă care a fost sustrasă de la colega noastră, care a fost pusă la pământ şi lovită cu bestialitate. Cazul a fost preluat de către parchetul competent. Facem în continuare apel la toţi cetăţenii care au imagini sau informaţii să anunţe de urgent poliţia română”, a declarat Militaru.

Militaru: Colega lovită de protestatari ar putea rămâne paralizată pe viaţă. Nu a fost abandonată

Femeia-jandarm care a fost lovită de mai multe persoane la protestul de vineri seară din Piaţa Victoriei ar putea rămâne paralizată pe viaţă, au declarat reprezentanţii Jandarmeriei Române, precizând că acuzaţiile potrivit cărora colega lor a fost abandonată sunt neîntemeiate.

„Am văzut multe titluri care insinuau că jandarmii şi-au abandonat colegii. Nimic mai fals. Ce s-a întâmplat cu exactitate la acel moment va rezulta în urma verificărilor pe care noi le facem de fiecare dată în urma unor misiuni de amploare. Jandarmii nu-şi abandonează camarazii şi sunt dispuşi să-şi sacrifice viaţa, au demonstrat-o în nenumărate rânduri în teatrele de operaţii. Dincolo de intervenţiile dificile de aseară, de departe, cea mai dificilă intervenţie a fost să explicăm părinţilor colegei noastre că fata lor s-ar putea să rămână paralizată pe viaţă”, a spus locotenent colonel Marius Militaru.

Jandarmeria Română a informat vineri că unul dintre jandarmii loviţi de mai mulţi protestatari în Piaţa Victoriei este internat la Spitalul Floreasca din Capitală, cu suspiciunea de fractură la coloana coloana cervicală. Este vorba despre o femeie jandarm.

Femeia ce făcea parte din forţele de ordine ale Jandarmeriei şi care a fost lovită de mai mulţi protestatari a fost internată la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Floreasca, cu un traumatism - suspiciune de fractură la coloana cervicală, informează Jandarmeria Română. Ea a fost prinsă în mulţime alături de un alt coleg jandarm, fiind loviţi de mai mulţi protestatari. Alţi protestatari au intervenit, însă, şi au făcut scut, pentru a-i apăra pe cei doi jandarmi.

În Piaţa Victoriei, vineri seară au existat, în mod repetat, ciocniri violente între manifestanţi şi forţele de ordine.

Protestatarii au forţat gardurile, au aruncat în acelaşi timp şi cu pietre, sticle şi alte obiecte către jandarmi, iar aceştia au intervenit cu spray-uri, gaze lacrimogene şi, ulterior, şi cu tunuri de apă.

Jandarmeria: Dacă oamenii erau receptivi, era simplu pentru noi. S-a intervenit moderat, raţional

Reprezentanţii Jandarmeriei precizează că persoanele care au protestat paşnic vineri seară au fost afectate de gazele lacrimogene deoarece nu s-au delimitat de grupurile violente, aşa cum li s-a cerut şi că şi-au asumat riscurile. Aceştia mai arată că jandarmii au intervenit moderat şi raţional.

„Pe reţelele de socializare se anunţă şi pentru această seară asemenea proteste. La fel, însoţite de multe mesaje care incită la violenţă. Pe parcursul zilei continuăm să-i avettizăm pe cei care doresc să participe la activităţi să fie receptivi la ce transmitem noi, să reacţioneze în cnscinţă, întrucât se expun conştient sau inconştient unor riscuri. Există posibilitatea apariţiei acestor persoane agresive, care să încerce din nou deturnarea evenimentelor din spaţiul public. Aseară, oameni civilizaţi au fost folosiţi ca scut de protecţie în spatele cărora au fost aceşti huligani. Evitaţi prezenţa copiilor în piaţă, întrucât pot cădea victime”, a declarat Georgian Enache, reprezentantul Jandarmeriei Capitalei.

Acesta a mai precizat că toată acţiunea de vineri seară a jandarmilor a fost supravegheată de un reprezentant al Parchetului Militar.

„Pentru că nu s-a renunţat nici după utilizarea materialelor lacrimogene la violenţe, s-a ajuns la intervenţia pentru restabilirea ordinii publice, în jurul orei 23:11. Pe tot parcursul zilei, cei prezenţi în Piaţă au fost avertizaţi, atenţionaţi prin canale media, direct, că se expun unor riscuri în cazul în care rămân în continuare în zona în care au loc violenţele, cei care au ales să rămână, şi-au asumat conştient sau inconştient aceste riscuri”, a mai spus Georgian Enache.

Referitor la faptul că persoane care au protestat paşnic au fost afectate de gazele lacrimogene, Marius Militaru, şef comunicare Jandarmeria Română, a subliniat că aceştia nu s-au delimitat de grupurile violente, ceea ce a îngreunat intervenţia forţelor de ordine.

„Extracţia e uneori dificilă, pentru că tactic grupurile au fost dispersate, nu au fost compacte. Extracţia comporta anumite riscuri. (...) A fost un dispozitiv eminamente defensiv şi mai mult reactiv. (...) Jandarmeria a fost foarte bine pregătită şi dacă nu am avut violenţe excesive a fost datorită intervenţiei profesioniste moderate şi raţionale ale Jandarmeriei Române. (...) Oamenii obişnuiţi nu s-au delimitat de grupuri violente, ce ne-a îngreunat intervenţia. Dacă erau mai receptivi la ceea ce am transmis noi, şi în momentul în care am făcut somaţii, că din spatele mulţumii se aruncă, nu ar fi avut ei o atitudine ostilă şi provocatoare la adresa forţelor de ordine, lucrurile ar fi fost mai simple pentru noi”, a spus Marius Militaru.

Procurorii militari s-au autosesizat şi au deschis dosar penal privind intervenţia jandarmilor la protestele din Piaţa Victoriei

Procurorii militari s-au autosesizat după violenţele de la protestul din Piaţa Victoriei şi au deschis un dosar penal privind modul în care au intervenit jandarmii. Parchetul Militar va prelua şi toate plângerile penale depuse la secţiile de poliţie, pe care le va reuni într-un singur dosar.

„În cursul zilei de astăzi, 11 august 2018, procurori militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei din Bucureşti în cursul zilei de 10 august 2018, precum şi în cursul nopţii de 10 spre 11 august 2018. De asemenea, la Parchetul Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti urmează să fie colectate inclusiv sesizările depuse la secţiile de poliţie, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic”, informează Parchetul General, printr-un comunicat de presă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici