Jandarmeriţa abandonată de camarazi. Se caută pistolul furat în timp ce era bătută/ Procurorii Parchetului Capitalei: Dosar penal pentru ultraj

Toate structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt în alertă şi s-au mobilizat pentru găsirea unui pistol furat de indivizii care i-au bătut pe cei doi jandarmi abandonaţi de colegi în mâinile unei mulţimi furioase. A fost nevoie ca manifestanţii să facă un cordon de protecţie în jurul celor doi, pentru a-i proteja, în timp ce camarazii acestora nu reacţionau în nici un fel.

10169 afișări
Imaginea articolului Jandarmeriţa abandonată de camarazi. Se caută pistolul furat în timp ce era bătută/ Procurorii Parchetului Capitalei: Dosar penal pentru ultraj

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 23:00, când o coloană de jandarmi a fost trimisă să treacă prin mulţime, în şir indian, îndreptându-se către strada Buzeşti. Cum era uşor de anticipat, ei au fost atacaţi de mai mulţi indivizi violenţi, care au reuşit să izoleze doi dintre jandarmi, pe care au început să-i agreseze.

PĂRĂSIŢI de colegii lor în mâinile mulţimii furioase, cei doi jandarmi - un bărbat şi o femeie - au fost loviţi cu pumnii, picioarele şi diverse obiecte contondente, până când alţi manifestanţi au reuşit să facă un cordon în jurul lor şi să-i salveze. Nici unul dintre sutele de jandarmi din piaţă NU A SCHIŢAT VREUN GEST să-şi ajute în vreun fel camarazii. În timpul acestor violenţe, pistolul femeii a fost furat.

Sâmbătă dimineaţa, Jandarmeria Capitalei a anunţat că analizează imaginile care surprind momentele respective, pentru a fi depistaţi protestatarii care i-au agresat pe cei doi jandarmi. Deşi nu se precizează tipul armei furate, potrivit unor informaţii neoficiale, ar fi vorba despre un pistol cu glonţ, ceea ce ridică suspiciuni asupra motivelor pentru care jandarmii au fost echipaţi cu astfel de arme pentru un protest paşnic.

UPDATE 11 august, 15.30 Procurorii Parchetului Capitalei: Dosar penal pentru ultraj şi furtul armei femeii jandarm

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis dosar penal de ultraj, după ce doi jandarmi au fost agresaţi, fiind audiate mai multe persoane şi verificate imaginile pentru identificarea făptaşilor. Parchetul arată că este investigat şi furtul armei din dotarea jandarmului lovit.

„Ca urmare a evenimentelor produse în Piaţa Victoriei din Bucureşti în seara de 10 august 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează urmărirea penală într-un dosar având ca obiect infracţiunile de ultraj (agresiune asupra a doi lucrători de jandarmerie), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (sustragerea unei arme) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. După efectuarea cercetării la faţa locului, în cauză s-a procedat la efectuarea a numeroase acte de urmărire penală (în principal audieri de persoane şi verificări de imagini) în vederea identificării persoanelor care au participat la săvârşirea faptelor menţionate, activităţi aflate în derulare şi la momentul actual”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în trei dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 se efectuează urmărirea penală cu privire la infracţiunile de ultraj, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice, ca urmare a unor sesizări formulate de către Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Totodată, la Poliţia Sectorului 1 sunt înregistrate mai multe cauze privind infracţiunea de distrugere.

Reprezentanţii Jandarmeriei Române precizează, sâmbătă, că o singură armă a fost furată de la femeia-jandarm lovită vineri seară de mai mulţi protestatari prezenţi la mitingul din Piaţa Victoriei, MAI fiind mobilizat pentru identificarea celui vinovat. Cazul a fost preluat de procurori.

„Structurile MAI sunt mobilizate pentru identificarea persoanelor care au sustras o armă individuală. Vorbim de o singură armă, pentru că au fost vehiculate foarte multe informaţii - trei arme, apoi au fost vehiculate de două. E vorba de o singură armă care a fost sustrasă de la colega noastră, care a fost pusă la pământ şi lovită cu bestialitate. Cazul a fost preluat de către parchetul competent. Facem în continuare apel la toţi cetăţenii care au imagini sau informaţii să anunţe de urgent poliţia română”, a declarat locotenent colonel Marius Militaru, şef comunicare Jandarmeria Română, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute sâmbătă.

Jandarmii au intervenit în forţă, vineri seara, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 400 de persoane, printre care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD. Dintre aceste persoane, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme,

Vedeţi aici mai multe imagini cu incidentele

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici