Joi este ultima zi pentru depunerea candidaturilor la şefia Parchetului General. Doi înscrişi până acum

Joi este ultima zi în care persoanele care vor să deţină funcţia de procuror general îşi mai pot depune candidaturile, potrivit calendarului anunţat de Ministerul Justiţiei. Până acum, s-au înscris actualul procuror general Augustin lazăr şi procurorul DIICOT Marian Drilea.

1260 afișări
Imaginea articolului Joi este ultima zi pentru depunerea candidaturilor la şefia Parchetului General. Doi înscrişi până acum

Joi e ultima zi pentru depunerea candidaturilor la şefia Parchetului General. Doi înscrişi până acum

Funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) rămâne vacantă începând cu data de 28 aprilie.

Primul care şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chiar actualul procuror general Augustin Lazăr, a cărui revocare a fost cerută preşedintelui de ministrul Justiţiei Tudorel Toader. Lazăr a anunţat că şi-a depus marţi dosarul direct la cabinetul lui Tudorel Toader, dar anunţase încă din 18 martie că va face acest lucru.

Al doilea înscris în selecţia pentru şefia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) este procurorul DIICOT Marian Drilea.

Lista persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviului se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 29 martie 2019.

Ulterior, candidaţii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 3-4 aprilie 2019, un interviu cu ministrul justiţiei, audierea fiind transmisă în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei.

Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, pe 5 aprilie 2019.

Propunerea ministrului justiţiei va fi înaintată Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obţinerii avizului urmând ca, după obţinerea acestuia, ministrul justiţiei să înainteze propunerea Preşedintelui României, în vederea numirii în funcţia de conducere de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici