Kelemen Hunor, în ipoteza unei restructurări a Guvernului: UDMR va lăsa coaliţia să arate că are majoritate/ Răspunsul lui Dragnea

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea pe care o conduce "va lăsa coaliţia PSD-ALDE să arate că are majoritate", în cazul în care se va face restructurarea Guvernului în Parlament.

2616 afișări
Imaginea articolului Kelemen Hunor, în ipoteza unei restructurări a Guvernului: UDMR va lăsa coaliţia să arate că are majoritate/ Răspunsul lui Dragnea

Kelemen Hunor, în ipoteza unei restructurări a Guvernului: UDMR va lăsa coaliţia să arate că are majoritate

Dragnea despre poziţia UDMR legată de restructurarea Guvernului: Avem majoritate fără UDMR

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri la Botoşani, referitor la declaraţia lui Kelemen Hunor despre restructurarea Guvernului, care a spus că UDMR va lăsa coaliţia să arate că are majoritate, că există majoritate fără UDMR fără nicio problemă.

Întrebat, de asemenea, despre declaraţia lui Kelemen Hunor potrivit căreia PSD nu-l poate ocoli pe preşedintele Klaus Iohannis prin restructurare şi printr-un vot în Parlament, Dragnea a spus: „Nu poţi să îi contrazic pe colegii de la UDMR pentru că sunt oameni foarte aplicaţi. La cum a jucat în picioare Iohannis Constituţia e în stare să facă orice. Poţi să dai vot în Parlament pentru tot Guvernul şi Iohannis să nu semneze că a ajuns la concluzia că poţi să îţi baţi joc de Constituţie şi nu păţeşti nimic. Deci orice e posibil la Iohannis”.

Kelemen Hunor, în ipoteza unei restructurări a Guvernului

Întrebat despre declaraţia preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia Uniunea „va lăsa coaliţia PSD-ALDE să arate că are majoritate", în cazul în care se va face restructurarea Guvernului în Parlament, Liviu Dragnea a declarat că ştia despre această poziţie a UDMR.

„Ştiam că UDMR nu susţine o restructurare a Guvernului, am şi discutat cu colegii de la UDMR. Dacă vom lua decizia să mergem cu Guvernul în Parlament pentru restructurare avem majoritate fără UDMR fără niciun fel de problemă”, a afirmat Dragnea.

Liderul Uniunii a anunţat că, din punctul său de vedere, PSD nu-l poate ocoli pe preşedintele Klaus Iohannis prin restructurare şi printr-un vot în Parlament.

”Premierul ar trebui să decidă dacă restructurează sau nu Guvernul, dacă are argumente, se poate face, nu ar fi asta o problemă. Să ocoleşti prin restructurare şi printr-un vot în Parlament preşedintele, din punctul meu de vedere nu se poate şi oricum nu se va întâmpla, pentru că preşedintele semnează decretele de numire a miniştrilor individual, nu semnează lista şi dacă el semnează hai să spunem din 27 de miniştri 26 şi la unul spune că nu pot să semnez (...), nu se va întâmpla nimic, te duci la CCR, este un conflict constituţional şi va decide CCR. Această posibilitate încă nu a fost încercată niciodată în România.

Eu nu cred că poţi să ocoleşti preşedintele, dacă preşedintele are o convingere fermă faţă de o anumită persoană. Deci din punctul meu de vedere, nu stă în picioare acest argument, că facem restructurarea doar să ocolim preşedintele”, a spus Kelemen Junor, la RFI România.

Preşedintele UDMR a fost întrebat ce va face formaţiunea pe care o conduce în cazul în care se ajunge la o restructurare a Guvernului în Parlament, Kelemen Hunor răspunzând: ”Va lăsa coaliţia PSD-ALDE să arate că are majoritate. Noi nu am luat o decizie, dar eu cred că dacă am votat o dată Guvernul, primul Guvern Grindeanu, după aceea Tudose, o dată Guvernul Dăncilă, a patra oară nu cred că va fi cazul să votăm un Guvern, mai ales că ei au majoritate.

Vreau eu să se demonstreze că au majoritate, ei trebuie să adune 233 de voturi, noi încercăm să nu-i încurcăm nici pe cei din Opoziţie, nici pe cei din PSD-ALDE şi de aceea eu cred că dacă se va demonstra că această coaliţie are majoritate, poate reuşim şi noi să stopăm aceste acuzaţii total nefondate că PSD-ALDE stă în voturile noastre şi permanent noi nu ştiu ce şantajăm în dreapta şi în stânga, ceea ce nu este adevărat”.

Comitetul Executiv al PSD a decis, miercuri, remanierea unor miniştri şi retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. La finalul şedinţei, premierul a anunţat că PSD a decis să-i propună pe Eugen Nicolicea la Justiţie, pe Oana Florea, la Fonduri Europene şi pe Liviu Brăiloiu, la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Propunerile au fost transmise la Palatul Cotroceni.

Joi însă, Tudorel Toader a anunţat că demisionează de la conducerea ministerului Justiţiei, urmând ca premierul să transmită şi această demisie către Administraţia Prezidenţială. Toader a precizat că va asigura continuitatea la minister până când va fi numit un alt ministru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici