La 27 ani de la desfiinţarea fostei Securităţi, SRI a predat CNSAS dosarele referitoare la foştii lucrători confirmaţi de instanţe

Eduard Hellvig, directorul SRI, a declarat, joi, la Universitatea de Vest Timişoara, că Serviciul Român de Informaţii a predat către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) toate documentele referitoare la foştii lucrători ai Securităţii, confirmaţi de instanţe.

659 afișări
Imaginea articolului La 27 ani de la desfiinţarea fostei Securităţi, SRI a predat CNSAS dosarele referitoare la foştii lucrători confirmaţi de instanţe

SRI a predat CNSAS toate dosarele referitoare la foştii lucrători ai Securităţii, confirmaţi de instanţe

"SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast de dinainte de 1989. (..) Am finalizat, în cadrul unor structuri interne specializate, procedurile de a preda către CNSAS şi anumite documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, şi care sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul controversat. Conform legii, SRI a predat CNSAS toate dosarele solicitate de Consiliu, referitoare la cadre stabilite prin sendinţe judecătoreşti ca fiind lucrători ai Securităţii. Pentru perioada imediat următoare ne-am propus o reevaluare a tuturor documentelor care mai sunt în arhiva centrală, în vederea identificării documentelor care pot fi predate", a declarat şeful SRI, Eduard Hellvig, la Timişoara.

Precizările au fost la inaugurarea programului de master “Studii de securitate globală” din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici