La ce să fim atenți când întâlnim pentru prima dată o persoană. Răspunsul unui expert în citirea chipului
This browser does not support the video element.
Întrebată care este primul lucru pe care îl urmărește atunci când cunoaște o persoană, Suada Agachi a răspuns simplu: „Cum respiră”.
Ea a explicat că respirația poate oferi indicii despre starea interioară a unei persoane, chiar înainte ca aceasta să vorbească.
„Spune exact cu ceea ce am și început de altfel, cu încărcătura sufletească a omului. Știm cu toții că ochii sunt ferestrele sufletului nostru, dar și prin respirație, deși foarte puțini oameni se gândesc la asta, poți să simți încărcătura sufletească a omului, dacă are sufletul greu sau ușor”, a spus Suada Agachi în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.
Aceasta spune că felul în care respiră o persoană la prima întâlnire poate oferi indicii despre starea ei interioară.
„Și poate pare atipic, dar la o primă întâlnire, indiferent că omul este cu spatele către mine, cu fața sau din lateral, că vorba aceea, nu vezi întotdeauna pe om, ci din modul în care are ritmul, respirația sa, poți ști cumva cu cine ai de-a face, fie în acel moment, ținând cont evident de context (…) dar există evident o tehnică să depășești acest lucru și să-ți dai seama cât de mult încearcă să pare altcineva, cât de relaxat este, cât de sincer este după cum respiră”, a mai spus Suada Agachi.
Emisiunea integrală: