VIDEO  La priveghi, femeia aflată în sicriu a dat semne de viaţă. Cum explică medicii halucinantul caz din Ecuador

3285 afișări
Imaginea articolului La priveghi, femeia aflată în sicriu a dat semne de viaţă. Cum explică medicii halucinantul caz din Ecuador

La priveghiu, o femeie aflată din sicriu a dat semne de viaţă. Cum explică medicii halucinantul caz din Ecuador

O femeie în vârstă de 76 de ani care a fost declarată moartă într-un spital din Ecuador a fost găsită mai târziu în viaţă, la priveghiul său, în oraşul Babahoyo.

Cei din familie au observat semne de viaţă când au deschis sicriul.

Femeia se află în prezent internată la terapie intensivă şi se speculează că ar fi suferit de catalepsie, o tulburare nervoasă caracterizată prin imobilitate şi pierderea senzaţiilor. Cu toate acestea, nu există nicio confirmare oficială din partea spitalului.

Catalepsia este o stare patologică care apare în unele boli psihice şi care se caracterizează printr-o rigiditate bruscă a muşchilor şi printr-o tulburare a funcţiilor cerebrale.

Specialiştii cred că doctorii ar fi putut fi induşi în eroare de lipsa semnelor vitale, motiv pentru care, în mod eronat, au declarat-o moartă pe femeie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici