Legea împotriva pedofililor: Iniţiatorii proiectului ar merge până la reintroducerea pedepsei cu moartea

Iniţiatorii proiectului privind castrarea chimică a pedofililor sunt încrezători că acesta va fi adoptat de Camera Deputaţilor, forul decizional, şi consideră că ar trebui instituite chiar măsuri mai dure, mergând până la reintroducerea pedepsei cu moartea.

722 afișări
Imaginea articolului Legea împotriva pedofililor: Iniţiatorii proiectului ar merge până la reintroducerea pedepsei cu moartea

Legea împotriva pedofililor: Iniţiatorii proiectului ar merge până la reintroducerea pedepsei cu moartea (Imagine: Diana Iurkiewicz/Arhiva Mediafax Foto)

Deputatul PDL Alin Popoviciu a declarat marţi pentru MEDIAFAX că iniţiativa sa presupune castrarea chimică a pedofililor, procedeu care inhibă pornirile sexuale pe care aceştia le au şi că orice s-ar spune, cum ar fi faptul că această metodă este dureroasă, mai inuman este abuzul asupra unui copil.

"Castrarea chimică inhibă pornirile sexuale pe care le are un pedofil. Orice s-ar spune, că este inuman, că este dureros, mai inuman este să abuzezi de un copil decât să castrezi un pedofil", a afirmat Popoviciu.

El a spus că acest lucru îi face pe cei care au "astfel de porniri, de trăiri" să se gândească de două ori, arătând că sunt mulţi străini care vin în România în acest scop deoarece ţara noastră are o legislaţie mult mai permisivă decât în alte state.

"Sunt statistici privind străini care vin şi îşi manifestă astfel de porniri pe la noi, iau copii de pe stradă, îi ademenesc cu o ciocolată deoarece în România legislaţia este mult mai permisivă", a spus deputatul PDL, adăugând că este sigur că această propunere legislativă va trece de Camera Deputaţilor şi că nu sunt probleme deoarece mulţi colegi şi-au manifestat susţinerea.

Alin Popoviciu a arătat că sunt parlamentari care vor să schimbe castrarea chimică cu închisoarea pe viaţă, el arătând însă că noul Cod Penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani pentru pedofilii recidivişti şi este mai greu să fie modificat.

Deputatul PDL Cătălin Croitoru, un alt semnatar al iniţiativei legislative, a precizat pentru MEDIAFAX, referindu-se la castrarea chimică a pedofililor, că "este nevoie ca astfel de persoane să primească ce merită" şi că poate meritau şi pedeapsa cu moartea.

"Este nevoie ca astfel de persoane să primească ce merită. Faptele sunt de o gravitate deosebită. Şansa lor este că, fiind o ţară europeană şi creştină, pedeapsa cu moartea s-a desfiinţat. Poate o meritau", a spus Croitoru.

Claudia Boghicevici (PDL) a spus, la rândul său, că va lupta cu toate armele pentru această iniţiativă pentru că, dacă un drept superior al copilului este atins, iar copiii vor găsi în ea un susţinător.

"Sunt iniţiatorul acestui proiect şi voi lupta cu toate armele pentru că un drept superior al copilului dacă este atins, cu siguranţă copiii vor găsi în mine un susţinător", a arătat Boghicevici.

Ea a adăugat că proiectul prin care se introduce un procedeu prin care pedofilii sunt castraţi chimic vrea să fie un semnal de alarmă şi că va fi o dezbatere pe această temă.

Mircia Giurgiu (independent) a precizat pentru MEDIAFAX că iniţiativa propune rezolvarea unor probleme cu care se confruntă copiii care nu sunt vinovaţi cu nimic şi sunt expuşi, în orice moment, abuzurilor. El a spus că măsura castrării chimice ar putea fi schimbată cu închisoarea pe viaţă pentru ca pedofilii să nu mai poată face rău nimănui.

Iustin Cionca Arghir (PDL) a spus că pedepsele sunt prea blânde pentru pedofili şi că un pedofil este dezechilibrat psihic, iar prin măsura castrării chimice se împiedică recidiva.

"Ştiu că pentru unii pare o măsură exagerată, dar eu am ales să fiu alături de copii pentru că nu au nicio protecţie", a adăugat deputatul PDL.

De asemenea, deputatul PDL Marius Spânu, unul dintre iniţiatorii legii, a declarat, pentru "Gândul" că "foarte mulţi dintre copiii abuzaţi sexual devin homosexuali".

"Trebuie să ne gândim ce se întâmplă cu un astfel de copil. Din punctul meu de vedere este mai mult decât o crimă, îl marchezi pe acest copil toată viaţa. Din contră, datorită acestui abuz foarte mulţi devin la rândul lor homosexuali. Este ca o spirală care devine din ce în ce mai mare.(...) Sunt cazuri statistice în care se arată că foarte mulţi dintre cei abuzaţi în copilărie devin la rândul lor homosexuali", a declarat Spânu.

El a mai spus că "nu este normal să fii homosexual" şi că "pedofilia este o ramură a homosexualilor".

În schimb, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, pentru MEDIAFAX, că măsură prevăzută în proiect este radicală, iar el, personal, nu este de acord.

"Eu, personal, nu sunt de acord cu aşa ceva. Există o modalitate de pedeapsă prevăzută în Codul Penal. Aceste măsuri care sunt radicale, ne întoarcem la legea sharia a islamului", a precizat Mircea Toader. El a adăugat că decizia va fi luată în grupul parlamentar PDL şi că depinde şi de punctul de vedere al Guvernului.

Nici deputatul PNL Eugen Nicolăescu nu susţine castrarea chimică a pedofililor, considerând că este "o propunere fascistă".

"Este o măsură excesivă. În acest moment, mă îndoiesc că asemenea măsuri pot rezolva problema. Cred că trebuie măsuri de mai multă complexitate decât unele închipuite, cum este acest caz", a precizat Nicolăescu, adăugând că este "o propunere fascistă".

Deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru a declarat că nu este de acord cu mutilarea pedofililor, arătând că sunt şi alte pedepse, cum ar fi detenţie pe viaţă.

"Îmi pun problema dacă se rezolvă problema, pentru că decidem castrare chimică, după care vor fi lăsaţi pe stradă şi cine ştie dacă cei care au beneficiat de astfel de tratament nu vor continua să ucidă sau să găsească alte modalităţi în care să-şi verse furia", a spus Ciuhodaru.

Senatul a adoptat tacit iniţiativa legislativă care prevede castrarea chimică a pedofililor condamnaţi pentru circumstanţe agravante de abuz sexual.

Propunerea legislativă privind prevenirea violenţei şi abuzurilor sexuale asupra minorului, primise un raport de respingere din partea Comisiei juridice a Senatului, singurul vot în favoarea adoptării proiectului aparţinând senatorului PDL Iulian Urban.

Propunerea legislativă prevede ca făptuitorul găsit vinovat de violenţă şi abuz sexual asupra minorului şi condamnat pentru circumstanţe agravante de abuz sexual să primească o pedeapsă suplimentară prin "inhibarea pornirilor sexuale, prin metode chimice", pentru a se preveni, astfel, recidiva.

În proiect se arată că această sancţiune se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, ce pot avea consecinţe grave atât pentru dezvoltarea fizică, psihică şi morală a minorului, cât şi pentru copiii ce s-ar putea naşte în urma acestor raporturi.

Iniţiatorii mai propun ca pedeapsa suplimentară să poată fi însoţită de tratament psihologic adecvat, în scopul prevenirii recidivei, dar şi pentru integrarea infractorului în societate, fără ca acesta să mai reprezinte o ameninţare.

Condamnatul acuzat de pedofilie ar urma, aşa cum se arată în proiect, să fie în continuare sub supraveghere, prin monitorizare GPS şi după ce şi-a ispăşit pedeapsa.

Propunere legislativă privind prevenirea violenţei şi abuzurilor sexuale asupra minorului are ca autori mai mulţi deputaţi PDL - Claudia Boghicevici, Iustin-Marinel Cionca-Arghir, Cătălin Croitoru, Tinel Gheorghe, Stelian Ghiţă-Eftemie, Mircia Giurgiu, Ioan Holdiş, Doru Leşe, Nicuşor Păduraru, Ştefan Pirpiliu, Alin Popoviciu, Marius Rogin, Valentin Rusu, Mihaela Şandru şi Marius Spânu.

Proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, care este forul decizional.

(Material realizat de Alina Novăceanu, alinaz@mediafax.ro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici