Licitaţia pentru achiziţia a 400 de autobuze noi pentru Capitală se reia astăzi

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va ridica, joi, suspendarea licitaţiei pentru achiziţia a 400 de autobuze noi în Capitală, noile oferte putând fi depuse până pe 10 noiembrie, iar un câştigător să fie anunţat la 25 de zile de la această dată.

579 afişări
Imaginea articolului Licitaţia pentru achiziţia a 400 de autobuze noi pentru Capitală se reia astăzi

Licitaţia pentru achiziţia a 400 de autobuze noi pentru Capitală se reia astăzi

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că procedura de licitaţie pentru achiziţia a 400 de autobuze, care a fost suspendată în urma mai multor contestaţii, va fi reluată de joi.

„Ne dorim foarte mult să nu ne mai lovim de contestatarii de profesie. În cazul licitaţiei pentru cele 400 de autobuze, contestaţiile depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) au fost absurde şi ridicole. De exemplu, unul dintre operatori a contestat cererea din caietul de sarcini privind deschiderea uşilor cu un spaţiu de 1,2 metri, ceea ce este chiar ridicol, mai ales că vorbim de autobuze care trebuie să circule la ore de vârf, iar deschiderea uşilor trebuie făcută cu un spaţiu de coborâre şi de urcare cât mai optim”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit primarului general, aproximativ 95% dintre contestaţiile depuse la CNSC au fost considerate nefondate.

„În total, au fost 10 contestaţii, iar CNCS le-a respins, considerându-le nefondate. Fac apel la operatorii economici să înceteze acest boicot birocratic. Consider că este o greşeală să încerci să obţii un avantaj, frânând şi blocând această licitaţie. Din nefericire, legislaţia nu permite penalizarea celor care fac astfel de contestaţii nefondate. De aceea, am transmis parlamentarilor să amendeze legea achiziţiilor, astfel încât pentru aceste contestaţii să fie plătită o cauţiune, care să fie reţinută şi care să nu mai fie restituită în cazul în care contestaţia este nefondată”, a mai declarat edilul.

Gabriela Firea Ea a precizat că noul termen limită pentru depunerea ofertelor va fi 10 noiembrie.

Primăria Capitalei a lansat în luna iulie 2017 licitaţia pentru achiziţionarea a 400 de autobuze pentru RATB, contract estimat la circa 510,5 milioane de lei, fără TVA, pentru o periodă de patru ani. Licitaţia a fost însă suspendată în luna august, ca urmare a contestaţiilor depuse de mai mulţi operatori economici.

Contractul presupune achiziţia a 320 de autobuze cu o lungime de 12 metri, cu o capacitate minimă de 96 de călători, 50 de autobuze cu o lungime de 10 metri şi o capacitate minimă de 70 de călători, precum şi 30 de autobuze articulate, lungi de 18 metri, cu o capacitate minimă de 135 de călători.

Potrivit caietului de sarcini, toate autobuzele trebuie să aibă o motorizare Euro 6 şi să poată funcţiona pe diesel şi biodiesel.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici