MAE: Perioada controalelor la frontiera danezo-germană, prelungită până la data de 11 mai 2019

Ministerul Afacerilor Externe anunţă românii care doresc să călătorească în Regatul Danemarcei că a fost prelungită perioada efectuării controalelor la frontiera danezo-germană până la data de 11 mai 2019, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

421 afișări
Imaginea articolului MAE: Perioada controalelor la frontiera danezo-germană, prelungită până la data de 11 mai 2019

MAE: Perioada controalelor la frontiera danezo-germană, prelungită până la data de 11 mai 2019

"În aceste condiţii, toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (feribot) şi terestre (rutiere şi feroviare) dinspre Germania în Danemarca, trebuie să facă dovada posesiei unui act de identitate valabil. Cerinţa este obligatorie şi pentru persoanele care tranzitează Danemarca către Suedia. Autorităţile de la Copenhaga avertizează şi asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim şi rutier (autobuze), din cauza verificării actelor de identitate ale pasagerilor", informează reprezentanţii MAE într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

De asemenea, persoanele care nu prezintă acte de identitate valabile sau refuză controlul autorităţilor daneze vor fi oprite de la tranzitul în Danemarca. În aceste condiţii, MAE recomandă cetăţenilor români să se asigure că deţin în permanenţă asupra lor, pe timpul călătoriei în Danemarca, un act de identitate valabil, respectiv paşaportul sau cartea de identitate naţională.

Sursa citată adaugă că românii pot solicita asistenţă consulară la "numărul de telefon al ambasadei României la Copenhaga: +4539407177, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă".

Totodată, românii care "se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Danemarcei: +4527355537".

MAE mai recomandă "consultarea paginilor de Internet http://copenhaga.mae.ro, www.mae.ro<http://www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs<http://www.mae.ro/app_cs>), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici