Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Craiova, cercetaţi după ce au distrus mobilierul din celulă

Mai mulţi deţinuţi încarceraţi în Secţia de Maximă Siguranţă a Penitenciarului Craiova sunt cercetaţi după ce, în urmă cu câteva zile, au provocat un scandal în celula în care stăteau, nemulţumiţi de programul de difuzare a semnalului TV, ei distrugând mobilierul şi saltelele.

529 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Craiova, cercetaţi după ce au distrus mobilierul din celulă

Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Craiova, cercetaţi după ce au distrus mobilierul din celulă

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Craiova, Marian Gânjoveanu, incidentul a avut loc în noaptea de 19 spre 20 decembrie, trei deţinuţi fiind nemulţumiţi de programul de difuzare a semnalului TV.

“Iniţial, s-au arătat nemulţumiţi de programul de difuzare a semnalului TV trei deţinuţi, însă ulterior i-au antrenat şi pe colegii din cameră. Au distrus bunurile aflate în celulă, mobilierul, saltelele. Sâmbătă, programul de difuzare a semnalului este până la ora 24.00, la cinci minute după întrerupere au început acest protest. S-a intervenit imediat pentru aplanarea conflictului”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX Marian Gânjoveanu.

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Craiova fac o anchetă în acest caz pentru distrugere, ultraj şi abuz în serviciu, fiind cercetaţi deţinuţii implicaţi în scandal.

Marian Gânjoveanu a precizat că sunt vizaţi de cercetări şi angajaţi ai penitenciarului în legătură cu programul de difuzare a semnalului TV.

Semnalul TV este difuzat sâmbăta până la ora 24.00, iar în celelalte zile ale săptămânii până la ora 23.00.

În iunie 2010, un alt incident a avut loc în Penitenciarul Craiova, doi fraţi luându-se la bătaie cu gardienii pentru că nu au fost lăsaţi să stea în aceeaşi celulă. În urma altercaţiei, trei gardieni şi cei doi deţinuţi au avut nevoie de îngirjiri medicale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici