MApN: Ceremoniile de înmormântare pentru militarii care au pierit în accidentele aviatice

Ceremoniile militare şi religioase pentru înmormântarea militarilor căzuţi la datorie în accidentele aviatice care au avut loc în judeţul Constanţa se vor desfăşura sâmbătă, 5 martie, şi duminică, 6 martie, la Constanţa, Bucureşti şi în localitatea Lunca Corbului, jud. Argeş, anunţă MApN.

737 afișări
Imaginea articolului MApN: Ceremoniile de înmormântare pentru militarii care au pierit în accidentele aviatice

MApN: Ceremoniile de înmormântare pentru militarii care au pierit în accidentele aviatice

Şase militari dintre cei opt căzuţi la datorie vor fi înmormântaţi în Cimitirul Eroilor din Municipiul Constanţa.

Trupurile neînsufleţite ale căpitan-comandorului (pm) Bogdan Florin, sublocotenentului (pm) Banu Gelu, sublocotenentului (pm) Carp Vlad, sublocotenentului (pm) Bosoi Sergiu, sublocotenentului (pm) Marinescu Ionuţ şi sublocotenentului (pm) Lateş Eduard-Cătălin au fost depuse vineri, 4 martie, la Muzeul Naţional al Marinei Române.

Sâmbătă, 5 martie, începând cu ora 12.00, va avea loc la Muzeul Naţional al Marinei Române o ceremonie militară în memoria celor şase eroi şi vor fi constituite cortegiile funerare. Slujbele de înmormântare se vor oficia, începând cu ora 13.00, la Catedrala Ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” pentru cinci dintre militarii, şi la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, de la aceeaşi oră, pentru sublocotenentul (pm) Bosoi Sergiu. Cei şase militari vor fi înmormântaţi în Cimitirul Eroilor din Constanţa.

Tot sâmbătă, 5 martie, începând cu ora 12.00, căpitanul (pm) Pătraşcu Gheorghe Sorin va fi înmormântat în localitatea Lunca Corbului, sat Pădureţi, judeţul Argeş.

Duminică, 6 martie, ora 11.00, locotenent-comandorul (pm) Niţă Iosif-Costinel va fi înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea III din Bucureşti.

Pe timpul desfăşurării funeraliilor, în semn de omagiu adus camarazilor care şi-au pierdut viaţa, aeronave ale Forţelor Aeriene Române şi ale aliaţilor care execută misiuni de poliţie aeriană întărită în România vor executa survoluri ale zonelor în care au loc ceremoniile.

Cei opt militari au fost înaintaţi în grad, post-mortem, conform ordinului ministrului apărării naţionale, în baza prevederilor art.68 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi au fost decoraţi post-mortem de Preşedintele României cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, respectiv cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, „pentru a onora memoria ofiţerilor care şi-au sacrificat viaţa săvârşind acte de devotament excepţional pe timpul îndeplinirii misiunilor încredinţate.

Eroilor care au căzut la datorie în catastrofele aviatice de miercuri, 2 martie, le-au fost conferite Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Forţelor Navale şi Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, „în semn de recunoştinţă şi apreciere a rezultatelor remarcabile obţinute în întreaga activitate profesională, a curajului dovedit în înfruntarea riscurilor majore şi a spiritului de sacrificiu până la jertfa supremă”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici