Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, arestat preventiv alături de alte trei persoane

Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, acesta fiind încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei.

3340 afișări
Imaginea articolului Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, arestat preventiv alături de alte trei persoane

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, arestat preventiv

Iniţial, la data de 8 septembrie, Judecătoria Sectorului 3 a decis ca Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), să fie cercetat sub control judiciar în dosarul privind fapte de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe, distrugere şi favorizarea infractorului. Procurorii au contesta decizia iar Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.

Alături de Mario Iorgulescu au fost arestate alte trei persoane.

Surse judiciare susţin că Mario Iorgulescu, alături de alte nouă persoane, este bănuit că ar fi încercat, prin violenţă, să determine un bărbat să-şi retragă plângerea depusă în cadrul unui dosar penal.

"Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii au exercitat acte de violenţă şi au lipsit de libertate în mod ilegal un bărbat, ulterior încercând să-l determine, prin constrângere şi corupere, să-şi retragă plângerea şi declaraţiile formulate", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici