Profesorul Victor Jucan a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de influenţă, dosarul fiind instrumentat de procurori împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Suceava.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în prima parte a lunii august, Victor Jucan a fost contactat de o absolventă de liceu, care nu promovase anterior toate probele de la examenul de Bacalaureat şi care i-a solicitat să o ajute pentru a obţine diploma de bacalaureat, absolventa intenţionând să se înscrie la examenul de bacalaureat, în sesiunea august – septembrie 2016. Profesorul a fost de acord, circumstanţe în care, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra comisiei de corectare a lucrărilor, i-a pretins respectivei absolvente suma de 600 euro, promiţându-i că îi va asigura promovarea.
„Jucan a primit de la absolventă suma de 600 euro, în două tranşe, înainte de examen, pentru ca acesta să-şi exercite influenţa asupra comisiei de corectare a lucrărilor de la examenul de bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2016, pentru a-i asigura absolventei promovarea probei de matematică. În acest caz cercetările sunt continuate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale“, precizează procurorii.
Citeşte şi: BAC 2016: Elevii de 10 – Câţi vor rămâne să studieze în România şi cine va ajunge la licee de top din străinătate
Citeşte şi: O elevă din Vaslui, proaspătă mămică, s-a clasat, „printre scâncete şi scutece”, pe locul trei la bac. Visul ei este să devină arheolog – FOTO
Citeşte şi: BAC 2016 Patru licee din Constanţa şi unul privat din Petroşani au avut promovabilitate zero/ Rată de promovare de 100 % la un seminar teologic
Citeşte şi: Rezultate BAC 2016 – OLT