Mark Gitenstein: Selecţia şefilor Parchetului şi DNA va influenţa parteneriatul strategic româno-american

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a subliniat, marţi, importanţa procesului de selecţie a noului procuror general şi a noului procuror-şef al DNA, subliniind că acesta va influenţa percepţia Washington-ului asupra parteneriatului strategic cu România.

740 afișări
Imaginea articolului Mark Gitenstein: Selecţia şefilor Parchetului şi DNA va influenţa parteneriatul strategic româno-american

Mark Gitenstein (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Pentru Statele Unite ale Americii, acest proces de selecţie va fi un criteriu foarte important, care va influenţa percepţia asupra parteneriatului nostru strategic cu România", a afirmat Gitenstein.

El a subliniat că această selecţie reprezintă un test şi pentru revenirea la o coabitare politică civilizată şi stabilă, deoarece este vital ca persoanele numite în cele două funcţii să fie susţinute de toate marile partide politice.

"Primul test în acest sens va fi numirea noului procuror general şi a noului procuror-şef al DNA. Este vital ca cei numiţi în aceste înalte funcţii să fie susţinuţi de toate marile partide politice, ca ei să fie procurori independenţi, apolitici şi, mai presus de toate, să fie la fel de competenţi şi curajoşi precum predecesorii lor", a spus ambasadorul SUA.

El a menţionat că acest proces de selecţie nu va avea succes "dacă 'cei mai buni şi mai inteligenţi’ ezită să se înscrie în competiţie".

Totodată, Gitenstein a subliniat că SUA sunt atât de interesate de respectarea statului de drept din România, având în vedere că trebuie încredere că ţara noastră poate fi "un aliat stabil".

"Sunt întrebat adesea de ce este acest lucru atât de important pentru noi. Este foarte simplu: România este aliatul nostru şi ne-am angajat să avem un viitor comun. În Irak şi Afganistan ne-am sacrificat împreună. Însă, până nu vom şti că statul de drept este sigur şi până nu vom şti că aceste instituţii care asigură puterea cetăţenilor sunt independente, nu putem fi încrezători că România este un aliat stabil", a explicat Gitenstein.

Ministerul Justiţiei a anunţat în 25 octombrie că s-au încheiat interviurile din cadrul procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de procuror general al Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Au susţinut interviul zece din cei 11 candidaţi care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţie, Codruţa Kovesi neprezentându-se întrucât se află la post la Bruxelles.

"La data de 18 octombrie 2012, doamna procuror Laura Codruţa Kovesi a făcut cunoscut Ministerului Justiţiei faptul că întrucât din data de 16 octombrie 2012 îşi desfăşoară activitatea la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, ca înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei pentru relaţia cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiţionalităţilor stabilite în cadrul MCV, privind reforma sistemului judiciar şi reforma anti-corupţie, nu se va prezenta la interviul pentru funcţia de procuror şef al DNA, programat la data de 24 octombrie 2012", a informat MJ.

Pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) s-au înscris: magistratul militar Gheorghe Cornescu, Elena Hach, Gheorghe Moţa, Tiberiu Niţu, fost prim-adjunct al procurorului general al României Codruţa Kovesi, Constantin Sima, Viorica Stoica. Sima şi Stoica s-au înscris şi pentru funcţia de procuror-şef al DNA.

Pentru şefia DNA s-au înscris: Claudiu Dumitrescu, detaşat în funcţia de şef al Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), Codruţa Kovesi, detaşată la Ministerul Afacerilor de Externe (MAE), Vasile Ioniţă, Ioan Irimie şi Paula Tănase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici