Mărmureanu: Cutremurul de zilele trecute nu poate fi un factor declanşator pentru un seism puternic

Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului pentru Fizica Pământului, a declarat că seismul de zilele trecute de 5,5 pe scara Richter nu poate fi un factor declanşator pentru un cutremur puternic şi a arătat că zona Vrancea e periculoasă atunci când magnitudinea pe Richter e peste 7,1.

1748 afișări
Imaginea articolului Mărmureanu: Cutremurul de zilele trecute nu poate fi un factor declanşator pentru un seism puternic

Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului pentru Fizica Pământului (Imagine: Elvira Gheorghiţă/Mediafax Foto)

"A fost un cutremur zilele trecute de 5,5 pe scara Richter, ăsta nu poate fi un factor declanşator pentru un cutremur puternic. Toate marile cutremure din 1940, 1977 au avut nişte factori declanşatori cutremure de peste 6,5, 6,7 pe scara Richter. De exemplu, cel din 1977 a fost pe 5 octombrie şi a fost de 6,6 pe scara Richter, iar cel din 1940 a fost pe 20 noiembrie şi a fost 6,7 pe scara Richter", a explicat Gheorghe Mărgureanu.

"Nu va fi un cutremur nici de 6,5 pentru că nu are cum după 5,5 nu poate fi 6,5", a mai spus Mărmureanu.

El a arătat că infirmă ipotezele lansate de tot felul de prezicători potrivit cărora ar urma un cutremur de 6,5 pe scara Richter în România.

"Vrancea la 6,5 dansează. Nu e nicio problemă. (...) Vrancea e periculoasă atunci când magnitudinea pe scara Richter e de peste 7 - 7,1. De exemplu, în 1986 a fost un cutremur la 131 de kilometri adâncime şi a fost exact de 7 şi suntem toţi aici", a mai spus Mărmureanu.

Directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului a participat la o dezbatere organizată la Parlament de deputatul FC Dan Cristian Popescu pentru pregătirea unui proiect legislativ privind reducerea riscului seismic. La dezbatere au participat mai mulţi specialişti, reprezentanţi ai primăriilor, deputatul precizând că doreşte ca această iniţiativă să fie finalizată într-o lună.

Dan Cristian Popescu a declarat că propune o iniţiativă legislativă prin care să fie închisă temporar funcţionarea instituţiilor publice, a societăţilor comerciale în clădirile cu risc seismic până când acestea vor fi consolidate, precum şi avertizarea prin panouri, "pe modelul pachetelor de ţigări, la intrarea în clădiri".

"Intenţia mea este de a introduce în lege ridicarea de urgenţă a funcţionării unităţilor în clădirile cu risc seismic, cum ar fi societăţilor comerciale, instituţiilor publice. Apoi ar trebui să semnalizăm corespunzător până la consolidare sau demolare, acea bulină roşie a avut mai mult intenţia de a marca o clădire care trebuie consolidată, dar nu a avut efect de a descuraja intrarea în acea clădire. Trebuie semnalizate aceste clădiri pe modelul pachetelor de ţigări", a precizat deputatul FC.

El a adăugat că în lege va fi prevăzută obligativitatea administratorului de a avertiza asupra riscurilor pe panouri mari la intrarea în clădirile cu risc seismic.

"E mult mai important să nu putem viaţa oamenilor în pericol, statul trebuie să găsească alte sedii", a adăugat el.

La dezbatere au participat şi Dan Lungu, profesor pentru siguranţa clădirilor, precum şi Mugur Mihăescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici