La Alba Iulia a început evenimentul „Masa care Unește” și care marchează un nou record mondial – cea mai lungă masă, construită din materiale reciclabile.
Masa are o lungime de 2,7 km și înconjoară aproape în întregime șanțurile Cetății Alba Iulia, potrivit alba24.
10.000 de participanți la eveniment vor intra printr-una dintre cele șase locuri de acces.
Anunțul oficialilor Guiness World Records va fi urmat de un concert al trupei The Motans. Pe parcursul evenimentului vor fi organizate show-uri de reconstituire cu daci și romani și spectacol al Tulnicăreselor.
„Masa Care Unește” este organizat de proiectul „Bloom The World”, inițiat de Alexa Vîlcan. Evenimentul își propune să aducă oamenii împreună la evenimente în natură, prin întinderea unei mese lungi în locuri inedite din România, precum o cascadă, un deal sau un râu, cu scopul de promova tihna și comuniunea, gastronomia locală și sustenabilitatea.
Alte evenimente de acest tip au fost organizate pe masivul Muntele Mic, în Munții Retezat sau Peștera Meziad.
Au fost implicate peste 40 de companii, care au donat mâncare, băuturi, bănci, farfurii, tacâmuri, flori, detergenți, șervețele.
La eveniment au fost implicați peste 1.000 de voluntari de toate vârstele, care au așezat băncile, au asamblat masa, alcătuită din 1.500 de europaleți, 2.700 de panouri doka, transportate cu 10 camioane.
În jurul mesei sunt așezate 5,4 km de bănci și scaune.
Pe masă se află 10.000 de fire de flori, 10.000 de farfurii din ceramică, special create pentru eveniment.
Au fost pregătite 5 tone de mâncare. Au fost utilizați 5.000 de litri de apă.