Măsurile luate de şcolile şi grădiniţele din Constanţa pentru prevenirea gripei

Şcolile şi grădiniţele din Constanţa au primit dezinfectanţi şi covoraşe pentru prevenirea gripei. Cadrele didactice sunt sfătuite să îi educe pe copii în aşa fel încât să se şteargă pe picioare şi să folosească dezinfectantul.

262 afișări
Imaginea articolului Măsurile luate de şcolile şi grădiniţele din Constanţa pentru prevenirea gripei

Măsurile luate de şcolile din Constanţa pentru prevenirea gripei

Potrivit Primăriei Constanţa, primarul Decebal Făgădău a dat, încă de la sfârşitul anului trecut, bani pentru cumpărarea de materiale igienico-sanitare la toate unităţile de învăţământ din oraş.

Au fost cumpărate covoraşe, dispensere, substanţe dezinfectante, precum şi soluţiile necesare împiedicării răspândirii virusurilor de sezon.

„Aceste materiale au fost instalate la toate intrările şi ieşirile din unităţile de învăţământ, astfel încât să fie luate toate măsurile necesare pentru protecţia copiilor, a personalului şi a părinţilor care îi însoţesc pe cei mici. Facem apel către conducerile unităţilor de învăţământ, precum şi către cadrele didactice pentru a-i educa, a-i sfătui şi a-i învăţa pe copii să le folosească şi să respecte cu stricteţe măsurile igienico-sanitare, astfel încât să diminuăm, pe cît posibil, riscul îmbolnăvirilor cu afecţiuni respiratorii, în special gripă”, arată sursa citată.

Medicii specialişti recomandă părinţilor să fie atenţi la igiena celor mici, iar la primele semne de boală să se prezinte la medicul de familie pentru diagnosticare şi instituirea unui tratament corect.

Şi autobuzele din Constanţa au fost dezinfectate pentru evitarea îmbolnăvirii călătorilor. Măsurile luate de reprezentanţii transportului public au venit după ce, la finalul anului trecut, în Constanţa au fost înregistrate peste 100 de cazuri de hepatita A, majoritatea pacienţilor fiind copii.

În acest context, primarul Constanţei a declarat la mijlocul lunii noiembrie, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local, că încearcă să găsească soluţii pentru a îi putea da jos din autobuze pe călătorii care nu se spală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici