Mazăre: Mai candidez la Primăria Constanţa doar dacă am peste 60% în sondaje

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va candida pentru un nou mandat doar dacă stă foarte bine în sondaje, adică dacă are peste 60%, iar în caz contrar eventuala alianţă PSD-PNL-PC ar trebui să-l susţină pe Nicolae Nemirschi.

33 afișări
Imaginea articolului Mazăre: Mai candidez la Primăria Constanţa doar dacă am peste 60% în sondaje

Mazăre: Mai candidez la Primăria Constanţa doar dacă am peste 60% în sondaje (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Radu Mazăre a apreciat că încheierea unei alianţe PSD-PNL-PC este o idee bună, spunând că este de acord cu orice înţelegere politică ce ar duce la înlăturarea de la putere a lui Traian Băsescu.

"Îmi convine orice ne ajută să scăpăm de Băsescu şi de madam Udrea. Sunt de acord cu alianţa, speranţa moare ultima", a afirmat Mazăreî.

El a mai spus că aprobă şi ideea unei candidaturi unice din partea Alianţei PSD-PNL-PC atât la Preşedinţia României, cât şi la primării.

Totuşi, Mazăre a precizat că nu ştie deocamdată dacă va candida la un nou mandat pentru Primăria municipiului Constanţa. "Dacă stau bine în sondaje, bine spre foarte bine, candidez, dacă nu, nu. Bine spre foarte bine înseamnă 60 la sută", a explicat Mazăre.

El a menţionat că, în cazul în care nu va mai candida, Alianţa PSD-PNL-PC ar trebui să-l susţină la Primăria Constanţa pe fostul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi. "Dacă se face alianţă şi este cu un singur candidat, în cazul în care eu nu mai candidez, să-l susţină pe Nemirschi", a menţionat Mazăre.

Social-democratul Radu Mazăre deţine funcţia de primar al municipiului Constanţa din anul 2000.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici