Medicul psihiatru din Arad acuzat de falsificarea studiilor pentru testarea unor medicamente, arestat

Delia Podea, medicul psihiatru de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de luare de mită, fals şi abuz în serviciu, au hotărât, miercuri, magistraţii Tribunalului Bucureşti, decizia nefiind definitvă.

819 afișări
Imaginea articolului Medicul psihiatru din Arad acuzat de falsificarea studiilor pentru testarea unor medicamente, arestat

Medicul psihiatru din Arad acuzat de falsificarea studiilor pentru testarea unor medicamente, arestat

Decizia nu este definitiv, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, însă este executorie.

Delia Podea este unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri în cadrul Secţiei de Psihistrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi din 2015 este preşedintele Comisiei de Etică pentru Studiile Clinice. Are 63 de ani şi este angajată din 1980, iniţial la fostul Spital Municipal, după care a trecut la Secţia de Psihiatrie, când Spitalul Judeţean Arad a absorbit Spitalul Municipal din Arad.

Medicul psihiatru, care este şi cadru didactic la o universitate din municipiul Arad, a fost ridicat marţi pentru audieri şi este acuzat că a solicitat şi a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secţiei de Psihiatrie, în vederea fundamentării sau întocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boală.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în realitate, persoanele în cauză nu sufereau de afecţiuni psihice, însă în schimbul sumelor de bani oferite medicului, acesta îi înregistra în evidenţele medicale ale spitalului, figurând fictiv atât cu internare cat si cu tratament de specialitate. Cele mai multe dintre aceste persoane nu rămâneau internate în spital si nici nu urmau tratamentul prescris. Mai mult, unora dintre pacienţi le condiţiona internările fictive de participarea la studiile clinice pe care acelaşi medic le conducea. Scopul acestui demers era obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât retribuţia medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica în funcţie de numărul de pacienţi înrolaţi.

"Din probatoriul administrat până în prezent, a reieşit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral şi profesional de care beneficiază în relaţia cu medicii rezidenţi ai Secţiei de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidenţiat, îi determina şi îi constrângea pe aceştia să săvârşească astfel de ilegalităţi. Studiile clinice erau efectuate fără consimţământul informat al subiecţilor, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia. Pentru obţinerea semnăturii pe declaraţia privind consimţământul participării la studiu, medicul psihiatru acţiona în două modalităţi: fie prezenta documentul pacienţilor sau aparţinătorilor acestuia (în situaţia pacienţilor fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: ECG), fie contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenţi să contrafacă semnătura", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anchetatorii susţin că, pentru a asigura numărul de pacienţi prevăzut în protocoale, medicul psihiatru includea în studii şi pacienţi care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental, iar la indicaţiile acestuia, medicii rezidenţi şi asistentele medicale consemnau în foile de observaţie simptomele necesare includerii în studiu, omiţând total sau parţial consemnarea simptomelor reale.

"Pe parcursul derulării studiilor, medicul psihiatru consemna în foile de observaţii şi în celelalte documente aferente aspecte neconforme cu realitatea după cum urmează: administrarea medicamentelor experimentale chiar în situaţia în care pacientul nu se mai prezenta la vizite şi nu intra în posesia acestora. În acest caz, medicamentele erau scoase din ambalaje şi aruncate sau depozitate în fişetele din incinta secţiei; efectuarea de teste şi prelevarea de probe biologice ce confirmau eficacitatea tratamentului experimental, chiar şi în situaţia neprezentării regulate a pacienţilor la vizite sau a deteriorării grave a stării de sănătate a subiecţilor ca urmare a administrării medicamentaţiei din studiu. În astfel de situaţii, rezultatele textelor erau consemnate fictiv, iar probele biologice fie erau prelevate de la pacienţi anterior începerii studiului şi depozitate în aparate frigorifice, fie erau recoltate de la cadrele medicale ale Secţiei de Psihiatrie", se mai arată în documentul citat.

Potrivit procurorilor, acesta nu consemna în foile de observaţii administrarea unei medicamentaţii suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu, iar în situaţia în care pacienţii nu răspundeau la medicamentul testat pentru a fi menţinuţi în studiu, li se administrau medicamente conţinând substanţe neadmise în protocolul de studiu. Pentru a ascunde acest fapt, probele biologice atribuite pacienţilor nu erau recoltate de la aceştia, ci de la cadrele medicale ale secţiei.

"Potrivit dispoziţiilor medicului psihiatru, la externare pacienţilor înrolaţi în studiu li se întocmeau două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul şi tratamentul experimental administrat şi altele contrafăcute care se înmânau pacientului şi care prevedeau administrarea unui tratament clasic, fără a se menţiona includerea pacientului în studiu. Prin modalităţile descrise se urmărea includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienţi şi efectuarea chiar fictivă a cât mai multor vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor", se mai arată în comunicatul de presă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici