Video Membrii unei familii din Alba Iulia, morţi într-un accident în Ungaria

Patru persoane din Alba Iulia, soţ, soţie şi cele două fiice, au murit, vineri seara, într-un grav accident de circulaţie produs pe teritoriul Ungariei, maşina în care se aflau cei patru fiind lovită de mai multe TIR-uri, după care a luat foc .

2 afișări

Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba a informat, sâmbătă, că Ioan Virgil Vinţan, şeful Biroului de Informatică al Primăriei Municipiului Alba Iulia, soţia acestuia, în vârstă de 46 ani, şi cele două fiice, ambele studente, una în vârstă de 23 ani şi cealaltă în vârstă de 20 ani, se întorceau în România, de la Aeroportul din Budapesta.

În timp ce se deplasau pe Autostrada M0, autoturismul condus regulamentar de cetăţeanul român, pe banda a doua, pe direcţia Budapesta - Szeged, a fost a fost lovit din spate de un TIR şi aruncat pe banda întâi, unde a fost lovit de un alt TIR, fiind aruncat din nou pe banda a doua, sub roţile din spate ale TIR-ului care l-a lovit iniţial. Autoturismul a fost din nou aruncat pe banda unu, unde a fost lovit de un autocamion care transporta ciment.

În urma coliziunilor în lanţ, autoturismul şi camionul încărcat cu ciment au luat foc, arzând complet. Cei patru pasageri ai autoturismului au fost carbonizaţi.

Corpurile neînsufleţite ale celor patru victime ale accidentului au fost depuse la morga din localitatea Szigetszentmiklos, o suburbie a capitalei Ungariei.

Ioan Virgil Vinţan era şeful Biroului de Informatică al Primăriei Municipiului Alba Iulia, iar soţia sa lucra de mai mulţi ani în cadrul Prefecturii Judeţului Alba. Cele două fiice, singurii copii ai familiei, una în vârstă de 23 ani şi cealaltă în vârstă de 20 ani, erau studente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici