Mesajul Patriarhului Daniel, în timpul pandemiei: „Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeaşi biserică”

  • Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în care spune că „starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni.”
  • „Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeaşi biserică, în acelaşi locaş de cult cu credincioşii”, precizează Patriarhul.
  • Chiar şi atunci când suntem lipsiţi de participarea fizică la serviciile religioase, ar trebui să comunicăm spiritual cu Dumnezeu prin rugăciune, a mai spus Patriarhul Daniel
1892 afișări
Imaginea articolului Mesajul Patriarhului Daniel, în timpul pandemiei: „Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeaşi biserică”

Mesajul Patriarhului Daniel, în timpul pandemiei: „Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeaşi biserică”

O parte din mesajul Patriarhului Daniel:

„În prezent, starea de pandemie poate fi înţeleasă şi ca un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensităţii iubirii lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

În starea de pandemie, rugăciunea este izvor spiritual de pace şi speranţă, iar solidaritatea spirituală şi materială cu cei aflaţi în suferinţă este izvor de curaj şi de bucurie.

Starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni.

Mai ales acum, când lumea trece printr-o perioadă tristă şi dificilă din cauza pandemiei coronavirusului, avem nevoie de o credinţă mai puternică, de ajutor pentru a ne restabili sănătatea sau de a ne proteja de boli.

În acest sens, rugăciunea către Dumnezeu, Vindecătorul sufletelor şi trupurilor noastre, Care este izvor de tămăduiri, este menită să ne întăreascăîn credinţă, să ne înmulţească iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi să ne dăruiască speranţă că vom trece prin această încercare cu ajutorul Lui.

Astăzi, în contextul noii pandemii de coronavirus COVID 19, când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii şi ale morţii fizice, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru toţi voluntarii care îi ajută pe cei bolnavi şi pe cei aflaţi în izolare, precum şi pentru toţi cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele fiinţelor umane afectate într-un fel sau altul de această pandemie. 

Prin urmare, chiar şi atunci când suntem lipsiţi de participarea fizică la serviciile religioase, ar trebui să comunicăm spiritual cu Dumnezeu prin rugăciune, ascultând şi citind Cuvântul lui Dumnezeu, ascultând slujbele Bisericii şi prin multe fapte de milostenie, inclusiv prin iertarea aproapelui şi împăcarea cu toţi cei pe care i-am supărat, astfel încât să ne arătăm marea noastră iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi oameni.

În acest context, Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeaşi biserică, în acelaşi locaş de cult cu credincioşii.

În acest sens, casele credincioşilor din parohii devin paraclise sau capele familiale care, prin rugăciune, ţin legătura cu bisericile din parohii, mărturisind credinţa comună în Domnul nostru Iisus Hristos.

Viaţa şi sănătatea sunt Daruri sau Binecuvântări de la Dumnezeu. Numai El este permanent fidel poporului Său, Cel ce nu îi trădează niciodată pe copiii Săi, întrucât este, pentru întreaga omenire, un Părinte iubitor, ajutător şi iertător.

La sfârşitul acestei pandemii, avem încredinţarea că Dumnezeu îi va lumina pe toţi oamenii să înţeleagă mai bine că numai prin credinţă, speranţă şi iubire, exprimate în fapte bune pentru ceilalţi semeni, pot fi depăşite perioadele de încercare şi suferinţă şi pot fi simţite pacea şi bucuria Lui”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici