„Potrivit datelor înregistrate în sistem, în prima zi de înscriere, luni, 27 februarie, până la ora 18:00, au fost completate la nivel naţional 17.721 de cereri. Dintre acestea, 16.347 cereri (92,2%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2017, iar 1.374 de cereri (7,8%), copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2016)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei, remis marţi MEDIAFAX.
Părinţii sau tutorii legali pot completa cererea-tip de înscriere fie online, fie la unitatea de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, în intervalul orar 8:00 – 18:00 (luni-vineri), respectiv 9:00 – 13.00 (sâmbătă).
„În zilele de 22 şi 23 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, candidaţii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă. A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 -30 martie. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 6 aprilie. Între 7 – 13 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere”, se explică în comunicatul instituţiei.
La nivel naţional, sunt aproximativ 180.000 de locuri, iar din experienţa anilor precedenţi, se cunoaşte faptul că cele mai bune şcoli sunt cele mai căutate şi foarte mulţi părinţi fac rost vize de flotant pentru ca elevii să prindă un loc la şcoala dorită.
 							 							Citeşte şi: 							Urme de gloanţe în geamurile casei unui cunoscut INTERLOP din Arad. Poliţia face cercetări 							
 							 							Citeşte şi: 							Liviu Dragnea, la MApN: A intrat în firea noastră ca în fiecare dimineaţă să începem ziua în pace/ Gabriel Leş, ministrul Apărării: România, pregătită să facă faţă evoluţiilor din mediul de securitate din regiune 							
 							 							Citeşte şi: 							Bogdan Chiriţoiu (Consiliul Concurenţei) SUSŢINE legea „51% din produse pe lanţul scurt”: Nu trebuie să capitulăm fiindcă am primit avertisment de la Comisia Europeană  							
 							 							Citeşte şi: 							EXCURSIE în Las Vegas şi Miami pe bani publici. Primarul din Brebu are de achitat 45.000 de lei