Video Ministrul Apelor şi-a împins propria maşină împotmolită în noroi, în timpul vizitei într-un sat inundat

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a mers, marţi, în satul Corod, din judeţul Galaţi, unde au avut loc inundaţii, iar când delegaţia era pe drumul spre malul pârâului care s-a revărsat, una dintre maşini a rămas blocată în noroi. Deneş, împreună cu primarul au împins vehiculul.

946 afișări

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş a inspectat localitatea Corod, unde au avut loc inundaţi, după ce un pârâu s-a revărsat. Acesta a vrut să supravegheze modul în care sunt evaluate pagubele din gospodării şi din zonele agricole, pentru ca, în funcţie de rezultatele evaluărilor, oamenii să primească ajutoare de la stat.

În timpul vizitei, una dintre maşinile din convoiul demnitarului a rămas blocată în noroi.

Deneş, ajutat de primarul comunei şi de alţi oameni, a împins autoturismul.

În timp ce ministrul vizita satul gălăţean, localnicii încercau să scoată noroiul din case.

„Acum strângem, curăţăm. A fost multă apă, până aici, sus. Apa a venit în două reprize, ne-am speriat tare. Am stat în prispă, dacă venea mai tare ne urcam în pod, urcam în pod cu scara”, a povestit o localnică.

Primarul comunei inundate i s-a plâns ministrului spunându-i că autorităţile centrale nu au făcut nimic pentru a preîntâmpina producerea inundaţiilor în zonă, deşi comuna a fost lovită şi în urmă cu şase ani de două inundaţii de proporţii. De atunci, singurele lucrări de apărare au fost făcute cu banii comunităţii.

„O mare parte din locuitorii comunei Corod pleacă în străinătate. Noi nu suntem capabili să le oferim o protecţie reală. Din păcate, am avut nenumărate intervenţii. În 2013 am avut două inundaţii de amploare pe care nu o să le uităm niciodată. Digul a fost făcut cu eforturi locale. Am primit sprijin de la Apele Române doar pentru a consolida nişte porţiuni ale digului. Pârâul Corozel are 7 kilometri lungime doar în Corod şi noi nu avem voie să intervenim pe cursurile de apă. Cei de la Apele Române ar trebui să o facă, dar noi am făcut, de pomană, numeroase intervenţii”, a spus primarul comunei Corod, Vasile Cârjeu.

Ministrul Apelor şi Pădurii, Ioan Deneş, a refuzat să spună de ce nu au fost făcute lucrări de apărare până în prezent, însă a promis ca va debloca de urgenţă fonduri guvernamentale pentru realizarea unor diguri. De asemenea, pagubele înregistrate de locuitori vor fi evaluate după retragerea defintivă a apelor.

„Noi putem face evaluarea pagubelor doar când apele se retrag. Fenomenele meteo extreme sunt încă în derulare. Vom propune mai multe proiecte de HG privind alocări de sume importante din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului. Există o discuţie pe care deja am avut-o cu premierul Viorica Dăncilă. Vom aloca sume în regim de urgenţă astfel încât lucrările hidrotehnice afectate să fie reparate, iar în zonele în care nu sunt, să fie construite (...) Împreună cu specialiştii facem o analiză, vedem ce lucrări hidrotehnice sunt necesare, astfel încât să nu se repete inundaţiile. Eu nu vreau să discut ce a fost înainte, eu vreau să ştiu ce va fi de acum înainte”, a declarat, la Corod, ministrul Apelor şi Pădurii, Ioan Deneş.

Autorităţile centrale aflate la Galaţi au mai promis că vor consulta hărţile de risc la inundaţii pentru a demara lucrările hidrotehnice promise.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici