Ministrul Fondurilor Europene: Am putut să asigurăm doar o parte din plăţile pentru şomajul tehnic. În prezent, sunt 1.100.000 de contracte

  • Ministerul Fondurilor Europene a reuşit să asigure doar o parte din fondurile necesare pentru şomajul tehnic
  • În prezent sunt peste un milion de contracte individuale, a mai spus ministrul
699 afișări
Imaginea articolului Ministrul Fondurilor Europene: Am putut să asigurăm doar o parte din plăţile pentru şomajul tehnic. În prezent, sunt 1.100.000 de contracte

Ministrul Fondurilor Europene: Am putut să asigurăm doar o parte din plăţile pentru şomajul tehnic. În prezent, sunt 1.100.000 de contracte

Ministerul Fondurilor Europene a reuşit să asigure doar o parte din fondurile necesare pentru şomajul tehnic, în prezent existând 1,1 milioane de contracte individuale, a spus Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show”. 
 
„ Am putut să asigurăm doar o parte din plăţile pentru şomajul tehnic. În prezent, sunt 1.100.000 de contracte. Noi am putut să suportăm doar o parte. La nivelul CE se lucrează la un fond comun pentru toate ţările membre ale UE, care le va permite acestora să contracteze împrumuturi. E nevoie în această perioadă ca întreprinderile mici şi mijlocii să fie sprijinite”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene. 
 
Acesta a vorbit în cadrul emisiunii şi despre stimulentele dedicate medicilor, precizând că sumele pentru luna aprilie vor sosi în mai. 
 
„Banii ar urma să intre începând cu luna mai, pentru drepturile din luna aprilie. Vom deconta 100% partea de efort financiar pe care au făcut-o spitalele. Stimulentul a prins cel mai bine la asistenţii medicali, iar paleta de beneficiari a înregistrat modificări”, a spus ministrul. 
 
Boloş a precizat că există fonduri şi pentru asistenţii sociali ce vor asigura servicii la domiciliu pentru vârstnici. 
 
„Vom asigura costurile cu salariile pentru cei 1.000 de asistenţi sociali care vor asigura servicii la domiciliu pentru peste 100.000 de persoane în vârstă. Efortul financiar nu e mare”, a mai declarat ministrul. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici