Prima pagină » Social » MIPE: 14.800 de familii vulnerabile vor primi fonduri pentru reabilitarea locuințelor

MIPE: 14.800 de familii vulnerabile vor primi fonduri pentru reabilitarea locuințelor

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) oferă fonduri pentru ca familiile vulnerabile să poată reabilita termic locuințele. Fiecare familie ar putea primi până la 20.200 de euro, sub formă de voucher.
MIPE: 14.800 de familii vulnerabile vor primi fonduri pentru reabilitarea locuințelor
Sursă foto: Pexels
Daiana Rob
06 iun. 2025, 19:56, Social

MIPE a aprobat 28 de proiecte prin care va fi asigurată creșterea eficienței energetice pentru14.800 de gospodării, care vor beneficia de vouchere REPowerEU – PNRR, în valoare totală de 1,48 miliarde lei, adică echivalentul a 300 milioane de euro, potrivit anunțului publicat vineri de minister, pe Facebook.

Potrivit ministrului Boloș, fiecare familie va beneficia, prin intermediul firmelor specializate, de un voucher de până la 20.200 de euro.

Voucherele acoperă lucrări de reabilitare termică și energetică

Voucherul acoperă lucrări de reabilitare a locuinței precum izolație, tâmplărie, reparațiile acoperișului.
Tichetul include și instalarea de panouri fotovoltaice pentru consum propriu, astfel încât gospodăria să producă o parte din energia electrică de care are nevoie.

Potrivit MIPE, fiecare familie poate beneficia și de audit energetic, dar și de expertiză tehnică și poate întocmi și un certificat de performanță energetică.

„Etapa de contractare se demarează în ritm accelerat. Operatorii selectați vor putea intra rapid în teren, astfel încât lucrările să înceapă cât mai curând. Pentru beneficiari, acest program înseamnă facturi mai mici, locuințe mai sigure, condiții decente de trai și un pas real către independență energetică”, a fost mesajul transmis de ministrul Marcel Boloș pe Facebook.
Lista cu proiectele câștigătoare poate fi consultată pe site-ul MIPE.