Mircea Diaconu este incompatibil cu funcţia de director de teatru. Senatorul va contesta decizia

Publicat: 19 09. 2011, 11:30
Actualizat: 06 11. 2012, 19:03

Senatorul a declarat, pentru MEDIAFAX, că va contesta decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB). Mircea Diaconu a refuzat să facă alte comentarii, precizând că până în acest moment nu i-a fost comunicată decizia instanţei.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins ca nefondată, în 16 septembrie, contestaţia lui Mircea Diaconu în cazul deciziei din 27 ianuarie prin care Agenţia Naţională din Integritate a constatat starea de incompatibilitate în care se află din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupă şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată la instanţa supremă.

Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu, pe 15 noiembrie 2010, în urma publicării unui material de presă cu privire la posibila nerespectare de către Mircea Diaconu a regimului juridic al incompatibilităţilor.

Potrivit ANI, Mircea Diaconu este senator din 19 decembrie 2008, iar de atunci a fost simultan şi director-manager al Teatrului „C.I. Nottara”.

Mircea Diaconu a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că are o decizie a Senatului potrivit căreia activitatea sa artistică „şi nu comercială” nu este incompatibilă cu funcţia de senator.

„Dacă şi teatrul este incompatibil… sau poate s-a primit ordin să fie incompatibil”, spunea atunci Diaconu.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.