MONITORUL JUSTIŢIEI | Cazul Floreasca: Ce riscă medicul care ar fi operat-o pe femeia arsă

Poliţia Capitalei a anunţat, luni, că efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în cazul pacientei arse pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca, care ulterior a decedat. În acest context, am stat de vorbă cu un avocat specializat în drept penal despre încadrarea juridică a faptei, scrie Monitorul Justiţiei.

11706 afișări
Imaginea articolului MONITORUL JUSTIŢIEI | Cazul Floreasca: Ce riscă medicul care ar fi operat-o pe femeia arsă

MONITORUL JUSTIŢIEI | Cazul Floreasca: Ce riscă medicul care ar fi operat-o pe femeia arsă pe masa de operaţii

Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei a deschis luni un dosar penal de ucidere din culpă după ce o femeie în vârstă de 66 de ani care a ars pe masa de operaţii de la Spitalul Floreasca a murit duminică seară.

Potrivit informaţiilor furnizate, medicii care ar fi operat-o pe femeie ar fi greşit substanţele de dezinfecţie, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii ar fi luat foc.

Până la soluţionarea anchetei, Monitorul Justiţiei a stat de vorbă cu Irinel Samoilă, avocat specializat în drept penal, pentru a afla încadrarea juridică a faptei. Astfel, specialistul a explicat că un rol foarte important în stabilirea vinovăţiei îl are eventuala legătura de cauzalitate între actul medical defectuos, respectiv administrarea greşită a substanţelor dezinfectante, şi rezultatul final, respectiv decesul pacientei.

Citeşte continuarea...

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici