Moştenitorii germani vor sediul Uniunii Scriitorilor din Timişoara. Mihăieş acuză interese obscure

  • După 71 de ani, Uniunea Scriitorilor din Timişoara este evacuată din sediu
  • Clădirea a ajuns, printr-o sentinţă judecătorească, în proprietatea unor cetăţeni germani
  • În sediul Uniunii s-a redactat Proclamaţia de la Timişoara
  • Primarul, Nicolae Robu, nu ştie cum s-a ajuns în această situaţiei
648 afișări
Imaginea articolului Moştenitorii germani vor sediul Uniunii Scriitorilor din Timişoara. Mihăieş acuză interese obscure

Scriitorii din Timişoara, evacuaţi. Mircea Mihăieş acuză interese obscure

 

Mircea Mihăieş este scriitor, critic literar şi profesor de literatură engleză şi americană la Universitatea de Vest din Timişoara.

A fost desemnat Scriitorul Anului 2016, pentru volumul Ulysses 732, Mihaieş este membru al Uniunii Scriitorilor din Timişoara de mai bine de 40 de ani.

Acum, Primăria îl somează pe el şi ceilalţi 200 de membri ai Uniunii să părăsească sediul. Trei cetăţeni germani, moştenitorii unor imobile din oraş, şi-au revendicat proprietăţile, care între timp au fost vândute. Au cerut despăgubiri echivalente şi au primit, după 10 ani de procese, sediul Uniunii Scriitorilor.

Nimeni nu ştie cum s-a ajuns în această situaţie. Nici măcar primarul oraşului, care susţine că a aflat zilele trecute despre sentinţa data în urmă cu mai bine de două luni.

George Şerban a citit citeşte Proclamaţia de la Timişoara: ”Articolul 8. Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică, pentru primele trei legislature consecutive, dreptul la candidatură pe orice listă a foştilor activişti comunişti şi a foştilor ofiţeri de Securitate”. 

Mircea Mihăieş a declarat : ”Chiar aici, la această masă, s-a scris Proclamaţia de la Timişoara, unul dintre documentele istorice, care au făcut posibilă democraţia de astăzi. De ce noi am fost înştiinţaţi exact în 30 septembrie, când s-a pierdut şi calea, eventuală, pe care nu noi o aveam ci Primăria, a unui recurs în anulare, a unui atac extraordinar. E foarte tulbure, tot ceea ce se întâmplă” 

Nicolae Robu, primar Timişoara, a precizat: ”Am fost luat total prin surprindere. Oricum, nu puteam face nimic. Hotărârea judecătorească este hotărâre judecătorească. Că este revoltătoare, asta e cu totul şi cu totul altă socoteală. Nu există nicio listă. Să arate cineva dacă există vreo listă întocmită de Primărie. Nu există. Cum ar putea să existe o listă, din moment ce noi spunem nu avem spaţíi disponibile, mergeţi la ANRP, să vă dea puncte”. 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici