Pentru a testa impactul noii propuneri de programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a, publicată de Ministerul Educației după 16 ani de așteptare, editura Nemira a realizat un experiment A.I.
Experimentul a pornit de la structura oficială a programei, care propune un parcurs aproape exclusiv diacronic, axat pe literatură veche și secolul al XIX-lea. „O programă care pare să pregătească elevii pentru trecut, nu pentru viitor”, spune Nemira.
În lista de autori recomandați apar exclusiv autori bărbați, iar literatura contemporană nu este inclusă ca obiect de studiu. Textele sunt centrate pe mituri, cronici, romantism, realism și Junimea, fără trimiteri la experiențe sau contexte contemporane.
Pentru a evalua efectele acestui curriculum, Nemira a creat o „clasă A.I.” formată din cinci profiluri de elevi de clasa a IX-a. Fiecare dintre profilurile virtuale se raportează diferit la lectură: olimpicul, elevul din mediu vulnerabil, sociabilul, sportivul și elevul obișnuit. După parcurgerea exclusivă a listei de lecturi din programă, elevii A.I. au fost intervievați într-un mediu controlat.
Rezultatele sunt îngrijorătoare:
Concluzia experimentului este că o programă centrată aproape exclusiv pe trecut, fără diversitate de perspective și fără texte relevante pentru prezent, poate duce la îndepărtarea elevilor de lectură. Aceasta poate contribui, totodată, la accentuarea inegalităților educaționale și la creșterea vulnerabilității elevilor în fața manipulării.
„Tinerii trebuie apropiați de lectură, nu îndepărtați prin limitări care pot afecta contactul lor cu diversitatea literaturii sau printr-o programă care riscă să le restrângă orizonturile. Nu vrem ca educația să devină un experiment eșuat. Ce fel de viitor poate construi o școală care îi învață pe elevi doar istoria literaturii, nu și sensul ei pentru lumea de azi?”, a transmis Nemira.
„Obiectivele acestei programe pot fi atinse doar prin demersuri care mențin viu interesul pentru lectură. Prin cărți în ale căror universuri tinerii se pot regăsi, prin autori și autoare ale căror scrieri sunt relevante pentru prezent, sensibile la realitățile contemporane și capabile să deschidă dialoguri necesare”, susține editura.