Prima pagină » Social » Nicu Dascălu: Serghei Gorbunov se antrena la o sală aflată exact lângă Poliţie

Nicu Dascălu: Serghei Gorbunov se antrena la o sală aflată exact lângă Poliţie

Nicu Dascălu, campion mondial la Ashihara-Karate, deţinător al titlului european la stilul kyokushin şi multiplu învingător în gale "Local Kombat", a declarat, într-o emisiune televizată, că Serghei Gorbunov se antrena în Braşov la o sală de sport situată chiar lângă Poliţie.
Nicu Dascălu: Serghei Gorbunov se antrena la o sală aflată exact lângă Poliţie
01 feb. 2009, 18:08, Social

Nicu Dascălu a precizat, la o emisiune a postului Realitatea TV, că Serghei Gorbunov, principalul suspect în cazul dublului asasinat de joi de la casa de schimb valutar din Braşov, a venit o singură dată la sala la care predă el şi s-a recomandat doar "Serghei". Dascălu a spus că nu ştia cine este Gorbunov şi de ce este acuzat şi că acesta se antrena la o altă sală de sport, situată chiar lângă secţia de Poliţie.

Tot Dascălu a precizat că ar fi aflat că Serghei Gorbunov locuia foarte aproape de sala de sport şi de Poliţie.

"A venit la mine la sală o dată, s-a recomandat Serghei. N-am ştiut cine e. N-a participat la nicio competiţie k1, din câte ştiu se antrena de plăcere. Ultima dată m-am întâlnit şi m-am salutat cu el vineri seară, la o discotecă nouă de lângă gară, iar a doua zi am aflat că a fost reţinut de poliţie", a spus Nicu Dascălu.

Nicu Dascălu a ţinut să precizeze că nu l-a antrenat pe Serghei Gorbunov, după ce, duminică, Valentin Candidatu, patronul casei de schimb valutar din Braşov unde joi, a avut loc un atact armat soldat cu doi morţi un rănit grav, l-a nominalizat karatist ca fiind antrenorul principalului suspect în acest caz, cetăţeanul moldovean Serghei Gorbunov.

Patronul de schimb valutar din Braşov unde avut loc atacul armat de joi, Valentin Candidatu, a declarat, duminică, la înmormântarea lui Ciprian Ioan, că este sigur că a fost vorba de un atac la comandă deoarece a primit, anterior atacului, zeci de ameninţări din partea unor interlopi braşoveni.

"A fost un jaf la comandă. Lumea interlopă e întotdeauna cu ochii pe bani. Am primit de multe ori telefoane de ameninţare", a declarat presei Valentin Candidatu, duminică, la slujba de înmormântare a lui Ciprian Ioan, angajatul casei de schimb valutar a lui Candidatu, mort în timpul atacului armat de joi, în urma căruia un alt angajat al casei a fost rănit grav, iar un trecător a murit în timp ce a sărit în ajutorul celor doi.

Întrebat cine l-a ameninţat, patronul firmei a spus două nume cu care avut conflicte de mai multe ori : Paul Enache, care are o firmă de pază şi care i-ar fi cerut taxă de protecţie, pe care a refuzat să o plătească, dar şi numele sportivului Nicu Dascălu, capion mondial la karate.

Citeşte şi:

Patronul casei de schimb din Braşov: A fost un jaf comandat

Consilierul judeţean Paul Enache îl acţionează în instanţă pe Valentin Candidatu

Ancheta în cazul suspectului principal în atacul de la Braşov continuă (Video)

 

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da