Nicuşor Dan: Au început operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală

  • Operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală au început luni seara, anunţă primarul general, Nicuşor Dan.
  • „Aş fi vrut să începem aceste operaţiuni mai devreme. Nu e plăcut atunci când scoţi gunoiul de sub preş, dar acum suntem pe un drum bun”, a spus Nicuşor Dan.
315 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Dan: Au început operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală

Nicuşor Dan: Au început operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală

Nicuşor Dan a anunţat marţi că au început operaţiunile de dezinsecţie şi deratizare în Capitală, încă de luni seară, iar tratamentele împotriva ţânţarilor şi căpuşelor au loc în tot Bucureştiul, începând de la periferie spre centru.

„Aceste tratamente se fac în fiecare seară, începând cu ora 9 şi vor dura 7 zile, urmând să se lucreze simultan cu 12 echipe. În parcuri se va intra în zilele de joi şi vineri, astfel încât acestea să fie pregătite pentru plimbările bucureştenilor la sfârşit de săptămână”, menţionează Dan.

Primarul general al Capitalei precizează că pentru deratizare fiecare asociaţie de proprietari va fi anunţată de începerea tratamentului, ca să nu fie afectate animalele de companie care sunt plimbate în jurul blocurilor.

„Activităţile de dezinsecţie şi deratizare vor fi repetate de mai multe ori pe timpul verii şi al toamnei. Aş fi vrut să începem aceste operaţiuni mai devreme, dar situaţia financiară a primăriei (datoriile curente de 3 miliarde, conturile poprite, investiţiile blocate) ne-a forţat să decidem tăieri sau amânări de cheltuieli. Nu e plăcut atunci când scoţi gunoiul de sub preş, dar acum suntem pe un drum bun, iar primăria îşi va îndeplini obligaţiile faţă de bucureşteni”, conchide Nicuşor Dan.

CITEŞTE AICI: Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat planul de deratizare şi dezinsecţie pentru 2021. Care este bugetul alocat

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici