- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.10.2022, 07:55)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Video Nouă persoane au fost reţinute în dosarul permiselor auto obţinute de persoane analfabete
Nouă persoane au fost reţinute în dosarul în care mai mulţi şoferi au obţinut permisul de conducere deşi nu ştiau să citească sau să scrie. Operaţiunea „sufleorul” a adus în faţa poliţiştilor din Ilfov peste 40 de persoane care au plătit până la 7.500 de euro pentru a deveni şoferi.
Urmărește
1990 afișări
După ce au fost prinşi în flagrant un candidat pentru obţinerea permisului de conducere auto, un instructor auto şi un „sufleor” şi audierea altor 43 de persoane, poliţiştii din Ilfov spun că nouă suspecţi au fost reţinuţi.
„În urma probatorului administrat, poliţiştii rutieri ilfoveni au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de 9 dintre cele 46 de persoane, urmând ca la data de 19 octombrie persoanele în cauză să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri de luare a măsurilor preventive”, potrivit Poliţiei Ilfov.
Potrivit Poliţiei Ilfov, candidatul, în vârstă de 32 de ani, ar fi intrat în sala de examen purtând tehnică audio-video pe haine şi în urechi, aceasta permiţându-i „sufleorului” să vadă monitorul şi să transmită răspunsurile corecte beneficiarului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Papa Francisc îi avertizează pe liderii mondiali despre riscurile Inteligenței Artificiale și impactul asupra adevărului
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
În cadrul activităţilor de documentare, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au identificat, până în prezent, alte 56 de persoane, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fraudat proba teoretică, pentru obţinerea permisului de conducere.
Astfel, în vederea executării a 56 de mandate de aducere, în cursul zilei de marţi, 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ilfov s-au deplasat în judeţele Iaşi, Călăraşi, Bacău, Ialomiţa şi Bucureşti, pâna la acest moment fiind conduse la sediul IPJ Ilfov 43 de persoane, pentru cercetări.
„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, în perioada 2018-2022, un instructor auto, în vârstă de 43 de ani, împreună cu un bărbat (sufleor), în vârstă de 28 de ani şi fără calitate, au racolat zeci de persoane neşcolarizate şi le-au sprijinit să fraudeze proba teoretică, componentă a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, organizat de SRPCIV Bucureşti. Ca mod de operare, candidaţii urmau să intre în sala de examen, purtând pe îmbrăcăminte şi în urechi tehnică de natură a permite să filmeze monitorul şi să comunice în exterior cu „sufleorul”, acesta din urmă transmiţându-le răspunsurile”, spun reprezentanţii Poliţiei Ilfov.
Suma solicitată pentru obţinerea în mod fraudulos a permisului de conducere era cuprinsă între 3000 şi 7500 euro.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
astăzi, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria